Guvernele trebuie să se asigure că BCE nu este suprasolicitată, afirmă Angela Merkel

Publicat:

Guvernele din zona euro trebuie să-şi reformeze economiile şi să adopte politici fiscale adecvate pentru a se asigura că Banca Centrală Europeană (BCE) nu este suprasolicitată, a afirmat joi cancelarul german Angela Merkel, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Merkel a explicat că relansarea programului de relaxare cantitativă de către BCE a fost percepută diferit în ţările din zona euro iar economiile europene trebuie să fie modelate pentru a arăta “mai mult competitivitate omogenă”.


Citește și : Trump, acuzat că a cerut un amestec al Ucrainei în alegerile din SUA din anul 2020

“Acest angajament politic nu trebuie, desigur, să suprasolicite politica monetară”, a declarat oficialul german la un la un eveniment găzduit de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) şi desfăşurat la Frankfurt, sediul BCE.

Merkel a rezistat solicitărilor de a adopta noi măsuri de stimulare pentru a sprijini creşterea celei mai mari economii europene, care ar putea intra în recesiune în trimestrul trei din 2019.

Pe fondul încetinirii economiei zonei euro, BCE a redus dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, de la minus 0,40% la minus 0,50%. De asemenea, Banca Centrală Europeană a relansat programul de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acest program se va derula atât timp cât va fi necesar, pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor

O treime din membrii consiliului guvernatorilor BCE s-a opus achiziţionării de obligaţiuni, inclusiv reprezentantul Germaniei, Sabine Lautenschlaeger, care şi-a anunţat miercuri demisia din funcţie, cu doi ani înainte de expirarea mandatului.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că decizia anunţată de Sabine Lautenschlaeger este un semnal clar al nemulţumirilor care există faţă de direcţia pe care o urmează BCE sub conducerea italianului Mario Draghi.

Citește și : Boris Johnson a suferit un nou eşec în parlamentul de la Londra

“Sabine Lautenschlaeger se gândea de ceva timp să plece însă ultimele decizii adoptate de BCE la 12 septembrie au fost factorul declanşator”, a declarat o sursă din apropierea unei bănci centrale din zona euro. La şedinţa de politică monetară care a avut loc în 12 septembrie, Lautenschlaeger s-a numărat printre cei şapte membri ai consiliului guvernatorilor BCE, instanţă care numără 25 de persoane în total, care s-au opus unui nou pachet de măsuri de sprijinire a economiei, a adăugat sursa. În acea zi, BCE a decis să relanseze achiziţiile de active, cu o valoare de 20 miliarde euro pe lună, o decizie care a provocat discuţii la vârful BCE. Preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, a apreciat atunci că italianul Mario Draghi “a depăşit limitele”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.