
Guvernul Republicii Moldova a aprobat modificările la Regulamentul privind organizarea studiilor superioare de doctorat (ciclul III). Reforma, elaborată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), vine ca răspuns la schimbările semnificative din ultimii ani în domeniul educației, cercetării și inovării, precum și la obiectivele asumate de R. Moldova în procesul de integrare în Spațiul European al Învățământului Superior și Spațiul European de Cercetare, comunică instituția.
Una dintre cele mai importante modificări vizează modul de admitere la doctorat. Sistemul actual, bazat pe competiția de granturi doctorale, va fi înlocuit cu un mecanism mai transparent și predictibil: locurile bugetare vor fi stabilite anual de Guvern, prin comanda de stat, potrivit zdg.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
Noul mecanism va intra în vigoare începând cu anul de studii 2026-2027.
„Această schimbare va permite corelarea numărului de locuri la doctorat cu prioritățile strategice naționale, cu evoluția domeniilor de cercetare și cu capacitatea reală a instituțiilor de învățământ superior de a organiza programe doctorale de calitate”, precizează MEC.
Regulamentul actualizat introduce clarificări importante privind rolurile și responsabilitățile tuturor actorilor implicați: instituții organizatoare, școli doctorale, consilii științifice, conducători de doctorat și comisii de îndrumare.
„Aceste ajustări urmăresc eliminarea suprapunerilor de competență și a interpretărilor diferite între instituții, contribuind la o aplicare uniformă a regulilor și la creșterea calității studiilor doctorale. Totodată, sunt actualizate prevederile privind drepturile și obligațiile doctoranzilor și ale conducătorilor de doctorat, inclusiv în ceea ce privește monitorizarea progresului academic și respectarea normelor de etică și integritate”, conform comunicatului Ministerului Educației.
Un element de noutate al reformei este introducerea doctoratului industrial – un nou tip de program care consolidează legătura dintre universități și mediul economic.
„Prin acest model, doctoranzii vor putea desfășura cercetări în parteneriat cu companii, având acces la infrastructură și expertiză din sectorul privat. Măsura este menită să stimuleze cercetarea aplicativă, să crească relevanța economică a studiilor doctorale și să faciliteze transferul de cunoștințe către industrie”, conform MEC.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Modificările includ și reglementări explicite privind: schimbarea conducătorului de doctorat; funcționarea comisiei de îndrumare; soluționarea situațiilor conflictuale; organizarea și susținerea finală a tezei de doctorat.
În prezent, 1902 persoane sunt înscrise la studii de doctorat.
This post was last modified on 29/04/2026 17:38 17:38