
Guvernul a aprobat astăzi Programul „Managementul datoriei de stat pe termen mediu pentru anii 2026–2028”, elaborat de Ministerul Finanțelor. Documentul descrie strategia de gestionare și identifică factorii de cost și de risc aferenți portofoliului datoriei de stat, în concordanță cu indicatorii macroeconomici, precum și cu prognozele privind datoria de stat pe termen mediu, informează MOLDPRES.
„Programul stabilește modul de finanțare a deficitului bugetar și gestionarea datoriei de stat, având la bază indicatorii macroeconomici utilizați la elaborarea bugetului pentru anul 2026. Documentul identifică principalele riscuri, costuri și stabilește intervale țintă pentru menținerea portofoliului datoriei de stat la un nivel sustenabil”, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, la ședința Guvernului.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Potrivit oficialului, în condițiile menținerii unei stabilități macroeconomice, la finele anului 2028, ponderea datoriei de stat în PIB nu va depăși 45,5%, în același timp, perioada medie de maturitate a portofoliului datoriei de stat va constitui 10,1 ani, ceea ce reprezintă o îmbunătățire comparativ cu situația actuală și reflectă un impact pozitiv asupra structurii portofoliului datoriei de stat.
This post was last modified on 29/12/2025 17:29 17:29