Guvernul a extins lista sancțiunilor pentru persoanele care amenință securitatea națională a țării

Guvernul a extins lista sancțiunilor împotriva persoanelor care amenință securitatea națională a țării noastre. Decizia a fost luată la ședința Consiliului Interinstituțional de Supervizare din 25 iulie. Astfel, Guvernul a dispus ca Serviciul Fiscal de Stat să blocheze conturile la mai multe persoane vizate, care încearcă să utilizeze bani murdari pentru finanțarea ilegală a activității politice, dar și pentru organizarea destabilizărilor.Prim-ministrul a atenționat că tentativele de subminare a statului se vor intensifica în următoarea perioadă, dar instituțiile statului cunosc și au datoria să protejeze țara.

Printre cei sancționați sunt: Victoria Furtună, Alexei Lungu, Vadim Grozavu, Irina Lozovan, Natalia Parasca, Alexandr Nesterovschi, dar și Blocul Victoria, compania A7, care face tranzacții ilegale cu bani criminali, și centrul cultural-educațional al Moldovei.

Citește și: Rezultatele selectării candidaților la funcția de judecător de către CSM

„De aici încolo, ei nu vor putea să utilizeze conturile și nici utiliza sistemul financiar bancar pentru a finanța ilegal activitățile lor. Republica Moldova aparține cetățenilor săi, iar statul are datoria să împiedice implicarea externă în treburile interne, să mențină ordinea constituțională și stabilitatea. Așa vom proceda cu fiecare persoană care încalcă legea și încearcă să facă rău oamenilor și țării. Republica Moldova aparține cetățenilor săi, instituțiile au obligația și fac asta, să împiedice implicarea factorului extern în treburile interne ale țării noastre. Așa vom proceda cu fiecare persoană care încalcă legea și încearcă să facă rău oamenilor și țării”, a specificat Dorin Recean.

În luna iunie, Consiliul interinstituțional de supervizare a impus sancțiuni pentru alte 21 de persoane, printre care se numără politicieni, oameni de afaceri și foști demnitari.

Sursa: radiomoldova.md

This post was last modified on 27/07/2025 10:50 10:50

Tags: guvernlista sancțiunilorsecuritatea nationala
Social