X

Guvernul afgan acuzat de neglijarea patrimoniului național- Un turn al vechii citadele din Ghazni s-a prăbuşit

Unul dintre turnurile vechii citadele din Ghazni (centrul Afganistanului) s-a prăbuşit marţi, evenimentul stârnind îngrijorări cu privire la capacitatea guvernului de a proteja patrimoniul cultural al ţării, informează BBC, potrivit agerpres.

Construită în secolul al XIII-lea, citadela avea 32 de turnuri – majoritatea prăbuşindu-se în ultimii ani ca urmare a lipsei de atenţie din partea autorităţilor.

Citește și : Publicaţia Die Welt susţine că UE ar trebui să se retragă din acordul cu Iranul după incidentele din Golful Oman

Oficialii dau vina pe ploile torenţiale care au afectat în ultimul timp regiunea, însă unii critici acuză guvernul de neglijarea patrimoniului.

Deşi arhitectura islamică şi preislamică din Ghazni este cunoscută la nivel internaţional, monumentele sale au avut puternic de suferit în urma războiului.

Mohammad Saber Mohmand, purtătorul de cuvânt al Ministerului Culturii, a declarat pentru Tolo News că turnul “era vulnerabil în faţa ploilor, fiind deja extrem de avariat de acestea”.

În plus, “autostrada principală, aflată în apropiere de citadelă, afectează turnurile”, a adăugat el.

Citește și : Macron caută aliaţi la un mini-summit în sudul Europei

Ghazni a fost un centru budist înfloritor până în secolul al VII-lea. În 683 d.Hr., armatele arabe au adus Islamul în regiune. În secolul al XIII-lea, oraşul a fost distrus de armatele mongole ale lui Ginghis Han, conduse de fiul său, Ögedei Han.

Ghazni a primit titulatura de Oraş Asiatic de Cultură Islamică din partea Organizaţiei de Cooperare Islamică, însă monumentele sale vechi sunt dificil de accesat de vizitatori din cauza insurgenţei talibane.

Tags: GhazniGinghis Hanpatrimoniu
Categorii: Știrile zilei