Guvernul afgan speră că va începe negocieri directe cu talibanii în următoarele două luni

Publicat:

Guvernul afgan şi-a exprimat marţi speranţa că recent încheiatul dialog interafgan din Qatar va conduce la negocieri directe cu talibanii şi la încheierea conflictului care durează de 18 ani, relatează dpa, potrivit agerpres.

Conform purtătorului de cuvânt prezidenţial, Sediq Sediqqi, guvernul priveşte pozitiv dialogul purtat timp de două zile la Doha, mediat de Qatar şi Germania.


Citește și : Juncker îi la întrebări pe cei doi candidați la posturile de comisar european

Guvernul sprijină procesul de pace şi speră că va începe negocieri directe cu talibanii în următoarele două luni, a afirmat el la un post de televiziune.

La conferinţa de la Doha, încheiată luni seară, au luat parte mai mult de 60 de delegaţi, printre care reprezentanţi ai talibanilor şi responsabili din mai multe sectoare ale societăţii afgane.

Deşi au fost prezenţi şi câţiva oficiali guvernamentali afgani, atât Ministerul de Externe german, cât şi talibanii au declarat că aceştia au participat în calitate personală, nu de reprezentanţi ai regimului de la Kabul.

Într-o declaraţie emisă luni seara, delegaţii s-au angajat să stopeze atacurile împotriva instituţiilor sociale precum şcoli, centre religioase, moschei şi spitale.

Asadullah Zaeeri, purtător de cuvânt al Înaltului Consiliu de pace afgan, a declarat că grupul este ‘în general optimist’ în privinţa actualelor eforturi de pace, pe care le-a descris ca ‘o mare evoluţie’ şi un posibil ‘început al păcii în Afganistan’.

Yousof Saha, purtător de cuvânt al fostului preşedinte afgan Hamid Karzai, a calificat discuţiile de la Doha drept ‘promiţătoare’.

Cu toate acestea, în timp ce la Doha discuţiile erau în desfăşurare, o serie de atacuri au produs zeci de victime în Afganistan.

Citește și : Parisul declară ‘stare de urgenţă climatică’

Un atac al talibanilor în provincia Kunduz (nord) s-a soldat luni seară cu uciderea a 15 soldaţi afgani şi rănirea altor 13.

Şapte civili, printre care şase copii, au fost ucişi într-un atac aerian la periferia oraşului Pul-e Khumri, capitala provinciei Baghlan.

Negocieri separate între SUA şi talibani, destinate găsirii unei soluţii paşnice la conflict, urmau să se reia marţi în capitala Qatarului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BANI.MD: România devine butelia de metan a R.Moldova

BANI.MD: România devine butelia de metan a R.Moldova Energocom anunță că urmează să creeze și să mențină stocurile de gaz pentru situații excepționale. Este vorba...

Omul lui Putin la București, convocat de urgență la MAE român

Omul lui Putin la București, convocat de urgență la MAE român Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat la...

Parlamentul a votat: Accesul la conținutul online cu caracter infracțional va fi blocat de poliție și serviciul de informații

Parlamentul a votat: Accesul la conținutul online cu caracter infracțional va fi blocat de poliție și serviciul de informații Accesul la conținutul web cu caracter...

Șeful ONU solicită măsuri împotriva căldurii extreme, după cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată

Șeful ONU solicită măsuri împotriva căldurii extreme, după cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ţărilor să abordeze...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.