Guvernul american a aprobat un proiect petrolier controversat în Alaska

Publicat:

Guvernul american a aprobat luni, în ciuda presiunilor asociaţiilor de mediu, un mare proiect petrolier în nordul statului Alaska, proiectul Willow al gigantului american ConocoPhillips, transmite AFP, citând un anunţ al Ministerului de Interne, responsabil cu gestionarea terenurilor federale ale SUA, potrivit agerpres.  

Proiectul, redus la trei zone de foraj în locul celor cinci cerute iniţial de companie, este situat într-o zonă denumită rezerva naţională de petrol, în nord-vestul Alaskăi, teritoriu ce aparţine statului american, deşi Joe Biden a promis în campania prezidenţială că nu va autoriza noi foraje petroliere şi de gaze pe terenurile federale.


Citește și : Noul premier chinez critică ‘represiunea’ SUA, dar îndeamnă la cooperare

Pentru a le da în acelaşi timp garanţii apărătorilor mediului, guvernul a anunţat că lucrează la protecţii suplimentare pentru o vastă zonă a rezervei naţionale de petrol. El a anunţat de asemenea că vrea să interzică în mod permanent foraje pe o mare zonă a Oceanului Îngheţat, care mărgineşte această rezervă.

Apărătorii proiectului Willow văd în el o sursă de locuri de muncă şi o contribuţie la independenţa energetică a Statelor Unite.

Însă asociaţiile de mediu, care au lansat o amplă campanie împotriva proiectului, denunţă o catastrofă pentru climă.

‘Willow va fi una dintre exploatările de petrol şi gaz cele mai mari de pe terenurile federale publice’, a declarat luni organizaţia de mediu Sierra Club. ‘Poluarea cu carbon pe care o va degaja în aer va avea efecte devastatoare pentru populaţiile noastre, viaţa sălbatică şi climă. Vom suferi consecinţele de pe urma lui în deceniile viitoare’, a adăugat organizaţia.

De mai multe zile, un val de videouri de opoziţie faţă de proiect a inundat mai ales reţeaua TikTok, şi o petiţie online a strâns peste 3,2 milioane de semnături.

Bătălia în jurul proiectului Willow durează de mai mulţi ani. El fusese aprobat iniţial de administraţia Trump, apoi stopat temporar în 2021 de un judecător, care l-a trimis guvernului spre reexaminare.

La începutul lunii februarie, Biroul de administrare a teritoriului şi-a publicat analiza de mediu a proiectului, în care a detaliat o ‘alternativă privilegiată’, care reducea proiectul la trei zone de forare în loc de cinci, cu aproximativ 219 puţuri.

Citește și : Joe Biden va ţine un discurs pentru a-i asigura pe americani în legătură cu sistemul bancar

Potrivit estimărilor Biroului, această soluţie ar duce la o producţie de 576 milioane de barili de petrol pe circa 30 de ani, şi la o emisie de 9,2 milioane de tone de CO2 pe an, echivalentul a 0,1% din emisiile de gaze cu efect de seră ale SUA în 2019.

Joe Biden a promis reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ale Statelor Unite cu 50-52% până în 2030 faţă de 2005, un obiectiv asumat în Acordul de la Paris privind clima, spre a permite SUA să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.