Guvernul austriac, dat în judecată pentru modul în care a gestionat situaţia din staţiunea Ischgl

Publicat:

Guvernul austriac a fost dat în judecată în legătură cu modul în care a gestionat cazurile de COVID-19 din staţiunea de schi Ischgl, unde la începutul acestui an s-a semnalat un focar de infecţii cu noul coronavirus, care s-a răspândit apoi în Europa, notează miercuri dpa, potrivit agerpres.

Peste 1.000 de persoane din mai multe ţări, care susţin că au fost infectate în staţiunea tiroleză sau în apropierea ei, au mandatat firma de avocatură condusă de Peter Kolba să înceapă o acţiune în instanţă în numele lor, a declarat acesta într-o conferinţă de presă organizată miercuri la Viena.


Citește și : Madridul este tot mai aproape de LOCKDOWN

Kolba susţine că guvernul austriac şi autorităţile locale au permis continuarea activităţii în mod normal la Ischgl pentru câteva zile la începutul lunii martie, chiar dacă se presupune că ele ştiau că unii turişti contractaseră deja virusul în staţiunea montană austriacă.

De asemenea, avocatul acuză autorităţile că închiderea staţiunii, la jumătatea lunii martie, a fost făcută de mântuială, iar evacuarea haotică a turiştilor din Ischgl a condus la creşterea numărului de cazuri de COVID-19.

Într-o primă etapă, Peter Kolba şi echipa sa de avocaţi au solicitat despăgubiri pentru doi turişti şi un om de afaceri care au fost infectaţi cu noul coronavirus, precum şi pentru familia unui bărbat care a decedat din cauza COVID-19. În acest din urmă caz, familia a solicitat o despăgubire de 100.000 de euro.

Potrivit avocatului Peter Kolba, cancelarul austriac Sebastian Kurz ar trebui să evite acest procese care se anunţă de durată şi să încerce ajungerea la un acord în afara sălii de judecată.

Citește și : Papa Francisc îi critică pe cei care ascultă mai mult de companiile farmaceutice decât de personalul sanitar

”Noi nu dorim ca această chestiune să dureze zece ani”, a explicat el.

Mulţi dintre turiştii care l-au mandatat pe avocatul Peter Kolba să înceapă acţiunea în justiţie sunt din Germania, Elveţia, Regatul Unit, Olanda şi ţările scandinave.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Festivalul ‘DOR de Chișinău’: Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție

Festivalul 'DOR de Chișinău': Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție Primăria Chișinău a organizat în premieră Festivalul „DOR de Chișinău”, un...

‘Diaspora Plantează Acasă’: Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni

'Diaspora Plantează Acasă': Moldovenii din străinătate, invitați să planteze 11 hectare de pădure în satul Răzeni Ministerul Mediului al Republicii Moldova, în colaborare cu Biroul...

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării

Zilele Diasporei, desfășurate în localități din toate colțurile țării Zilele Diasporei, organizate tradițional în Republica Moldova în luna august, sunt marcate în zeci de localități din...

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.