X

Guvernul britanic a interzis intrarea în Regatul Unit a persoanelor care vin din India

Guvernul britanic a interzis intrarea în Regatul Unit a persoanelor care vin din India din cauza unei agravări a pandemiei în această ţară, fiind permis doar accesul rezidenţilor britanici, care vor trebui să plătească pentru carantină la hotel, relatează AFP, potrivit agerpres

Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, a precizat în Camera Comunelor că 103 cazuri de infectare cu tulpina indiană au fost identificate în Regatul Unit, ”dintre care marea majoritate au legături cu călătorii internaţionale şi au fost detectate prin testele noastre la frontieră”

Citește și : Finlanda şi-a redeschis cafenelele, barurile şi restaurantele

El a explicat că probele au fost analizate pentru a vedea dacă această nouă tulpină are ”caracteristici îngrijorătoare”, cum ar fi rezistenţa la vaccin.

”După ce am studiat datele, şi ca măsură de precauţie, am luat decizia dificilă, dar vitală, de a plasa India pe lista roşie”, începând de vineri dimineaţă, a declarat ministrul britanic. Această decizie obligă orice rezident britanic şi irlandez care intră în ţară să respecte o carantină de zece zile într-un hotel pe propria cheltuială.

Din cauza situaţiei din India, premierul Boris Johnson a anulat o călătorie planificată pentru sfârşitul lunii aprilie în această ţară, fiind prima sa vizită bilaterală majoră de la venirea la putere, au anunţat luni serviciile sale.

Citește și : Trei alpinişti ruşi au fost salvaţi de pe Muntele Annapurna din Nepal

 

Tags: Camera ComunelorcarantinaIndiaMatt HancockRegatul Unit
Categorii: Diaspora