X

Guvernul britanic, presat să ia neîntârziat măsuri pentru a susţine familiile în faţa creşterii costului vieţii

Guvernul britanic a fost supus luni la presiuni pentru a elabora fără întârziere planuri de susţinere a familiilor în faţa creşterii costului vieţii, o importantă organizaţie sindicală şi fostul premier laburist Gordon Brown subliniind că actualul vid politic nu mai poate continua, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Atât Brown, cât şi Confederaţia industriei britanice CBI au avertizat că Regatul Unit nu-şi mai permite să aştepte instalarea unui nou lider, fiind necesară luarea de măsuri chiar acum, înainte ca preţurile energiei să crească din nou, cu nu mai puţin de 70% în octombrie, după cum este de aşteptat.

Citeşte şi: Adevărul mizerabil este că liderii noștri nu vor să avem energie ieftină – Black News

Brown – care a fost ministru de finanţe timp de 10 ani începând din 1997 şi premier din 2007 până în 2010, în timpul crizei financiare – a atras atenţia că multe gospodării se află sub ameninţarea unei “bombe cu ceas” economice.

“Luaţi măsuri săptămâna aceasta şi abordaţi aceste multiple probleme care constituie o urgenţă naţională”, a declarat Gordon Brown pe postul de radio LBC. “Nu aşteptaţi până vă loveşte criza în octombrie ca să spuneţi după aceea că aţi fost luaţi prin surprindere”.

CBI i-a îndemnat la rândul său pe premier şi pe ministrul de finanţe să se întâlnească cu cei doi candidaţi la succesiunea lui Boris Johnson şi să convină asupra următorilor paşi.

“Pur şi simplu nu ne putem permite o vară de inactivitate guvernamentală, cu finalizarea cursei pentru conducere, urmată de un început lent pentru noul premier şi cabinet”, a transmis într-o declaraţie directorul general al CBI, Tony Danker.

Purtătorul de cuvânt al lui Johnson a menţionat că viitorul lider britanic va fi cel care va decide noi măsuri de sprijin şi că guvernul său a adoptat deja un pachet financiar pentru a-i ajuta pe britanici să treacă această iarnă.

Citeşte şi: Ucraina anchetează aproape 26.000 de cazuri de crime de război comise – Black News

Joi, Banca Angliei a avertizat că se prefigurează o îndelungată recesiune, în condiţiile în care preţurile la energie au crescut la niveluri fără precedent, generând o inflaţie record de 9,4% în iunie, fără precedent în ultimii 40 de ani, şi făcând să planeze deasupra multor familii spectrul greutăţilor economice.

În contextul în care premierul Boris Johnson a demisionat la 7 iulie, în urma unei serii de scandaluri, şefa diplomaţiei, Liz Truss, şi fostul ministru de finanţe Rishi Sunak sunt cei doi finalişti dintre care va fi ales viitorul lider al conservatorilor şi prim-ministru. Membrii Partidului Conservator, al căror număr este estimat la aproximativ 200.000 (mai puţin de 0,3% din populaţie), îşi pot exprima opţiunea printr-un vot prin corespondenţă până la 2 septembrie. Rezultatul este aşteptat pentru data de 5 septembrie.

Tags: Banca AnglieiBoris JohnsonConfederaţia industriei britanice (CBI)Gordon BrownLiz Trussmarea britanieRishi SunakTony Danker
Categorii: Externe