Guvernul chilian se întâlnește cu sindicatele pentru rezolvarea crizei din țară

Publicat:

Guvernul chilian s-a reunit joi pentru prima dată cu sindicatele pentru a încerca să găsească o soluţie la grava criză socială care durează de peste 40 de zile şi suscită îngrijorarea pieţelor financiare, notează AFP, potrivit agerpres.

Pentru prima dată după izbucnirea acestei crize, la 18 octombrie, membri ai guvernului preşedintelui conservator Sebastian Pinera s-au întâlnit cu reprezentanţi ai “Platformei unităţii sociale”, un colectiv de organizaţii sociale şi sindicale la originea a numeroase apeluri la manifestaţii.


Citește și : Noul buget al OIAC a fost aprobat, în pofida eforturilor Rusiei

Printre membrii colectivului se află Centrala unitară a muncitorilor (CUT), cel mai puternic sindicat din ţară, organizaţia profesională a profesorilor sau colectivul ‘No+AFP’ care reclamă renunţarea la sistemul privatizat de pensii, o revendicare majoră a manifestanţilor chilieni.

“Am spus clar că nu suntem dispuşi să negociem pe la spatele oamenilor, nu este starea noastră de spirit, ei (guvernul) sunt cei care acum trebuie să aducă răspunsuri la propunerile care au fost făcute”, a declarat la finalul reuniunii preşedintele Colegiului profesorilor, Mario Aguilar.

În timp ce guvernul a anunţat deja în octombrie o serie de măsuri sociale pentru a încerca să pună capăt crizei, organizaţiile sindicale şi numeroşi manifestanţi cer guvernului să meargă mai departe, mai ales cu o majorare de 50% a salariului minim (301.000 pesos, 400 de dolari) şi înlocuirea sistemului de pensii prin capitalizare individuală, moştenit de la dictatura Augusto Pinochet (1973-1990), cu un sistem prin repartiţie.

Ministrul de interne, Gonzalo Blumel, personajul numărul unu al guvernului, şi-a exprimat satisfacţia că părţile au căzut “de acord pentru a lansa un dialog asupra problemelor prioritare ale agendei sociale”, cum sunt salariile, accesul la servicii medicale de calitate, precum şi pensiile.

În paralel, parlamentul dezbate mai multe proiecte de legi prezentate de guvern pentru a întări menţinerea ordinii, cum ar fi o lege împotriva protestelor violente şi alta care permite militarilor să protejeze infrastructura publică fără să fie necesară decretarea stării de urgenţă.

Citește și : La două zile după seismul din Albania, un bărbat a fost scos în viaţă de sub dărâmături

De asemenea, discută despre o “acuzaţie constituţională” contra fostului ministru de interne Andrés Chadwick, principalul inamic al manifestanţilor, care a fost constrâns să demisioneze cu prilejul remanierii guvernamentale de la 28 octombrie, decisă de preşedintele Pinera într-o altă încercare de a potoli strada.

Un acord istoric semnat de partide la 15 noiembrie cu privire la organizarea unui referendum în aprilie pentru a schimba Constituţia moştenită din perioada dictaturii Pinochet nu a pus capăt mobilizărilor.

În 42 de zile, mişcările de protest au făcut 23 de morţi, dintre care cinci după intervenţia forţelor de ordine, şi peste 2.000 de răniţi. Dintre aceştia, circa 300 de persoane au fost grav rănite la ochi de tirurile poliţiei asupra manifestanţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.