X

Guvernul Chinei semnalează relaxarea restricţiilor antiepidemice dure, pe fondul protestelor

Guvernul de la Beijing le-a transmis autorităţilor regionale că a fost depăşită etapa critică a pandemiei, cerându-le o abordare mai flexibilă în aplicarea măsurilor antiepidemice, pe fondul protestelor înregistrate în ultimele săptămâni în anumite oraşe, informează mediafax.

Vicepremierul chinez Sun Chunlan a afirmat, în cursul unei reuniuni oficiale, că a fost atins “un nou stadiu” al pandemiei.

Citește și:  FMI a ajuns la un acord cu Republica Moldova

“În contextul în care tulpina Omicron a devenit mai puţin patogenă, sunt mai mulţi oameni vaccinaţi şi am obţinut mai multă experienţă în acţiunile de prevenţie, măsurile de combatere a pandemiei au atins un nou stadiu şi vor fi noi sarcini, fiind necesară o abordare mai umană”, a declarat Sun Chunlan la reuniunea Comisiei Naţionale pentru Sănătate de la Beijing, potrivit agenţiei Xinhua, citată de publicaţia Der Spiegel.

Vicepremierul Chinei nu a făcut nicio referire la continuarea ori oprirea abordării preşedintelui Xi Jinping privind toleranţa zero faţă de Covid-19.

Măsurile dure de testare şi izolare aplicate de autorităţile regionale din China au generat proteste în ultimele săptămâni în unele oraşe, iar prezenţa forţelor de ordine a fost suplimentată.

Citește și: Stoltenberg recunoaşte ‘provocarea logistică’ pe care o presupune mentenanţa armamentului trimis în Ucraina

Tags: BeijingOmicronrestricțiiSun Chunlan
Categorii: Știrile zilei