X

Guvernul columbian şi gherila Armata de Eliberare Naţională se angajează să negocieze o încetare a focului

Guvernul columbian şi gherila Armata de Eliberare Naţională (ELN) s-au angajat să înceapă discuţiile pentru o încetare a focului, la încheierea, vineri, a celei de-a doua runde de negocieri de pace desfăşurată în Mexic, informează AFP, potrivit agerpres

“Anunţăm începutul procesului de încetare a focului”, se arată în acordul prezentat în cadrul unei întâlniri între negociatorii celor două părţi.

Citește și : Reuters: Moldova, un cazan geopolitic unic, mocneşte la graniţa războiului declanşat de Rusia

Cadrul viitorului pact va fi dreptul internaţional umanitar, se arată în textul citit de liderul delegaţiei guvernamentale a preşedintelui columbian de stânga Gustavo Petro.

“Aceasta implică acţiuni şi dinamici umanitare pentru a reduce intensitatea conflictului, a facilita participarea populaţiei la acest proces de pace şi a genera garanţii pentru ca acest lucru să fie posibil în zonele în care criza umanitară este cea mai gravă”, se precizează în document.

Delegaţii guvernului columbian şi ai ELN poartă negocieri în Mexic din 13 februarie. Unul dintre obiectivele dialogului a fost acela de a pune bazele unei încetări a focului.

Miercuri, aceştia au anunţat desfăşurarea în Cuba a unei a treia runde de negocieri menite să pună capăt la aproape şase decenii de conflict armat, fără a preciza însă data la care va avea loc această nouă rundă.

Havana a găzduit negocierile care au dus în 2016 la demobilizarea Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), care de ani de zile fusese principala forţă de gherilă din Columbia.

Citește și : Macron semnalează că nu subestimează nemulţumirile cetăţenilor privind reforma pensiilor

Discuţiile dintre guvernul columbian şi ELN au început în 2018 la Havana, sub guvernul preşedintelui Juan Manuel Santos (2010-2018), şi au fost întrerupte de succesorul său, Ivan Duque (2018-2022) în 2019, după un atac al gherilei asupra unei academii de poliţie din Bogota soldat cu moartea a 23 de persoane.

Tags: Armata de Eliberare NaţionalăCubaGustavo Petromexic
Categorii: Știrile zilei