X

Guvernul de la Bagdad cere Kurdistanului să renunţe la referendumul de independenţă

Premierul irakian Haider Al-Abadi a cerut regiunii autonome Kurdistan să renunţe la controversatul vot pentru independenţă programat pentru săptămâna viitoare, în contextul escaladării tensiunilor între Bagdad şi Erbil, relatează DPA, potrivit agerpres.

“Referendumul din Kurdistan este respins indiferent dacă are loc acum sau în viitor”, a declarat presei, marţi seară, premierul Al-Abadi.

Bagdadul “sugerează acum ca referendumul să fie anulat, nu amânat”, a adăugat el.

Citeşte şi: Putin dă o lovitură grea dolarului american. TOATE porturile ruseşti vor fi obligate să folosească rubla ca monedă de schimb

Afirmaţiile lui Haider Al-Abadi au venit la câteva ore după ce preşedintele Kurdistanului, Massoud Barzani, a transmis Bagdadului un ultimatum de trei zile pentru a oferi autorităţilor de la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, un acord suficient de bun pentru ca el să fie convins să renunţe la votul programat pentru 25 septembrie.

Bagdadul a condamnat în mod repetat referendumul, spunând că este neconstituţional, iar Curtea Supremă din Irak a dispus luni ca votul să fie suspendat.

Al-Abadi a cerut autorităţilor de la Erbil să înceapă “negocieri serioase” cu Bagdadul pentru a rezolva problemele de durată ca cele privind veniturile din petrol şi teritoriile disputate.

“Schimbarea unilaterală a graniţelor prin forţă deschide calea pentru o baie de sânge”, a adăugat el.

Citeşte şi: Madridul caută nod în papură separatiştilor. Un oficial catalan a fost ARESTAT – FOTO/VIDEO

Referendumul este programat să se desfăşoare în Kurdistan, dar şi în unele zone disputate, inclusiv în regiunea Kirkuk, bogată în petrol.

Referendumul îngrijorează de asemenea şi vecinii Irakului – Turcia, Iranul şi Siria -, care se tem că votul va încuraja propriile populaţii de kurzi să caute independenţa.

Statele Unite au cerut Kurdistanului să anuleze votul, temându-se că acesta va alimenta tulburările regionale şi va distrage atenţia de la campaniile în desfăşurare împotriva extremiştilor Statului Islamic în Irak şi Siria.

Tags: ErbilHaider al-AbadiIrakIranKurdistanul irakianpetrolregiunea KirkuksiriaSUAturcia
Categorii: Sinteze