Guvernul de la Chişinău va acorda suport pentru organizarea corectă şi democratică a turului al doilea al alegerilor

Publicat:

Guvernul Republicii Moldova va acorda suport pentru organizarea corectă şi democratică a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, a declarat, luni, premierul Ion Chicu (foto), informează agerpres.

Şeful Executivului de la Chişinău a mulţumit, totodată, tuturor factorilor implicaţi în organizarea alegerilor de duminică, “pentru că şi-au îndeplinit misiunea cu brio”, dar şi cetăţenilor din Republica Moldova care s-au prezentat la urne.


Citeşte şi: Autorităţile din Peru au redeschis Machu Picchu

“Din ceea ce vedem, vom avea turul doi pe 15 noiembrie. Guvernul va acorda Comisiei Electorale Centrale şi mai departe suport pentru organizarea corectă şi democratică a alegerilor”, a afirmat prim-ministrul.

Totodată, el a precizat că Executivul face demersuri pentru ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să fie deschise toate cele 139 secţii de votare din străinătate.

“Dacă vorbim despre birourile electorale destinate pentru diasporă, vor fi acelaşi număr. Noi vom continua să discutăm cu guvernele din aceste ţări să asigure acces cetăţenilor, să putem deschide aceste birouri, pentru că, vedeţi, situaţia pandemică evoluează foarte negativ în multe ţări din Europa, în primul rând, şi apar multe probleme la acest capitol”, a adăugat Chicu.

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, ea fiind votată de 487.635 alegători, ceea ce reprezintă 36,16% din totalul celor 1.348.707 voturi valabil exprimate.

Pe locul al doilea s-a situat actualul preşedinte al ţării, socialistul Igor Dodon, cu 439.866 voturi (32,61%), urmat de Renato Usatîi (Partidul Politic “Partidul Nostru”), cu 16,90%, Violeta Ivanov (Partidul Politic “Şor”), cu 6,49%, Andrei Năstase (Partidul Politic “Platforma Demnitate şi Adevăr”), cu 3,26%, Octavian Ţîcu (Partidul Politic “Partidul Unităţii Naţionale”), cu 2,01%, Tudor Deliu (Partidul Liberal Democrat din Moldova), cu 1,37%, şi Dorin Chirtoacă (Blocul electoral Unirea) cu 1,20%.

Citeşte şi: Procesul Charlie Hebdo a fost SUSPENDAT! Mai mulţi inculpaţi sunt infectaţi cu COVID!

Totodată, candidatul PAS s-a impus detaşat în diasporă, obţinând 70,12% din voturi, în timp ce Igor Dodon s-a clasat abia al treilea cu 3,65% din voturi. Pe poziţia a doua s-a situat candidatul Renato Usatîi (Partidul Politic “Partidul Nostru”), cu 17,25%.

Pentru că niciunul dintre candidaţi nu a întrunit 50% + 1 din voturi, Maia Sandu şi Igor Dodon se vor înfrunta în turul al doilea, care va fi organizat pe 15 noiembrie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.