Guvernul anunță că monitorizează evoluțiile de pe piețele energetice internaționale și menține dialogul cu reprezentanții sectorului agricol, după ce fermierii au solicitat intervenții urgente pe fondul scumpirii carburanților, provocată de confilctului din Iran.
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Daniela Crudu, a declarat că autoritățile analizează opțiunile disponibile, ținând cont de limitele bugetare.
„Menținem un dialog constant cu organizațiile de profil pentru a evalua opțiunile disponibile și pentru a identifica soluții echilibrate, în limitele reale ale bugetului. Prioritatea noastră este să acționăm responsabil, astfel încât să menținem stabilitatea economică și să sprijinim sectoarele vulnerabile fără a crea riscuri suplimentare pe termen mediu”, a transmis Daniela Crudu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, potrivit zdg.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
Totodată, purtătoarea de cuvânt a confirmat pentru ZdG că, mâine, 4 martie, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, „va face declarații despre formatul discuțiilor și detalii privind soluții identificate”.
Tot azi, 3 martie, fermierii au cerut posibilitatea de a cumpăra motorină la preț angro, avertizând că o nouă majorare ar putea afecta masiv activitatea acestora, care deja întâlnește multe obstacole din cauza secetei și înghețurilor.
„În lipsa unor măsuri rapide și eficiente, riscul reducerii suprafețelor cultivate și al creșterii insolvabilității în sector este real. Solicităm Guvernului adoptarea urgentă a unor măsuri de intervenție, prima dintre acestea fiind asigurarea posibilității procurării motorinei la prețuri angro pentru producătorii agricoli. Accesul la achiziții centralizate sau la mecanisme de compensare ar reduce presiunea imediată asupra costurilor de producție”, declară fermierii.
Totodată, aceștia insistă asupra reluării mecanismului de rambursare a accizei la motorină, aplicat în perioada 2022–2023 și ulterior eliminat.
„Revenirea la acest instrument nu mai este o opțiune politică, ci o necesitate economică. Intervenția statului trebuie să fie promptă. Orice întârziere va amplifica dezechilibrele financiare din agricultură și va afecta din nou acest sector extrem de vulnerabil al țării noastre. Rambursarea accizei la motorină trebuie să fie o măsură permanentă precum este în toate statele europene”, punctează fermierii.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a precizat recent că tensiunile din Orientul Mijlociu influențează cotațiile internaționale ale petrolului și produsele petroliere.












