Guvernul facilitează accesul la investiții în eficiență energetică

Bunurile, lucrările și serviciile achiziționate din Fondul pentru eficiență energetică vor fi transmise beneficiarilor în baza unui nou Regulament, aprobat de Guvern.

Citește și: Ministra Justiției confirmă: Plahotniuc va fi extrădat mâine în Moldova

Documentul stabilește un mecanism simplificat, care elimină etapele birocratice și asigură acces rapid la investiții pentru persoane fizice, persoane juridice și asociații de proprietari.

Prin acest mecanism, bunurile și serviciile finanțate vor fi transmise cu titlu gratuit, pe baza documentelor de recepție și a facturilor fiscale. Beneficiarii vor avea obligația să utilizeze și să întrețină în mod corespunzător bunurile primite, în timp ce Ministerul Energiei va exercita controlul asupra implementării corecte a Regulamentului.

Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova este un program național, cu un buget de 1,4 miliarde de lei, destinat finanțării proiectelor de reabilitare energetică a locuințelor din Republica Moldova. Programul susține atât blocurile multietajate, cât și gospodăriile individuale. În următorii trei ani, peste jumătate de milion de metri pătrați de locuințe, dintre care circa 75% clădiri rezidențiale și 25% case individuale, vor fi supuse renovărilor, ceea ce va genera economii de energie de până la 40%.

Amintim că, în ultimii ani, Guvernul a inițiat mai multe proiecte importante în domeniul eficienței energetice, printre care renovarea a 30 de clădiri publice, reabilitarea energetică a 46 de școli la nivel național, modernizarea a 10 spitale și alte investiții semnificative în 11 clădiri din sistemul de sănătate, inclusiv spitalele din Florești, Ialoveni și Nisporeni.

This post was last modified on 24/09/2025 11:24 11:24

Tags: eficienţă energeticăGuvern eficiență energeticăGuvernul Republicii Moldovainvestiții eficiență energetică
Știrile zilei