Guvernul francez analizează un proiect de lege care să răspundă la incertitudinea legată de Brexit

Publicat:

Guvernul francez a propus miercuri un proiect de lege menit să răspundă incertitudinii legate de desfăşurarea sau nu a alegerilor europene în Marea Britanie în mai, alegeri care vor avea un impact asupra numărului de deputaţi francezi, a anunţat purtătorul de cuvânt al executivului de la Paris, informează AFP, scrie Agerpres.

În condiţiile în care o nouă amânare a fixat Brexitul pentru 31 octombrie 2019, guvernul britanic se pregăteşte de organizarea scrutinului din 23 mai, pe care intenţionează cu toate acestea să-l anuleze dacă va reuşi să adopte – până în 22 mai – Tratatul de retragere din UE.


Citește și : Doi dintre liderii ‘mişcării umbrelelor’ din 2014 din Hong Kong, condamnaţi la închisoare

Între timp, “o incertitudine substanţială apasă asupra prezenţei sau nu de reprezentanţi britanici (în Parlamentul European) şi noi trebuie să fim pregătiţi pentru orice eventualitate”, a subliniat purtătorul de cuvânt Sibeth Ndiaye la încheierea Consiliului ministerial.

Dacă Marea Britanie va trimite reprezentanţi în Parlamentul European, delegaţia franceză va număra – cel puţin într-o primă etapă – 74 de europarlamentari în loc de 79, conform regulilor de repartizare.

În Franţa, în vederea scrutinului din 26 mai, “toate listele ce vor dori să se prezinte (în alegeri) vor conţine 79 de nume, indiferent de ceea ce se va întâmpla în săptămânile următoare”, a subliniat Ndiaye. Însă, “doar 74 de deputaţi din cei 79 eligibili pentru Franţa îşi vor începe mandatul” în cazul în care Marea Britanie va rămâne în UE.

Citește și : Manfred Weber, aproape un anonim în rândul electoratului german

“Cei 5 deputaţi suplimentari vor fi într-un fel, în acest stadiu, deputaţi virtuali, care nu vor avea nici drepturi, nici obligaţii, dar care îşi vor putea prelua funcţia imediat ce Brexitul va fi efectiv”, a mai spus Ndiaye.

La 10 aprilie, liderii UE27 au convenit să amâne Brexitul cu şase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziţia laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de parlamentul britanic. Decizia a fost luată de comun acord cu Regatul Unit. Liderii europeni au subliniat că Regatul Unit va trebui să organizeze alegeri pentru Parlamentul European dacă va fi încă stat membru al UE la 23 mai. Dacă Regatul Unit nu va organiza alegerile respective, se va retrage din Uniunea Europeană la 1 iunie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.