X

Guvernul francez are în vedere derogări pentru a accelera lucrările necesare restaurării catedralei Notre-Dame din Paris

Guvernul francez are în vedere o serie de derogări prin ordonanţă pentru a ”facilita realizarea lucrărilor” necesare restaurării catedralei Notre-Dame din Paris, în contextul în care preşedintele Emmanuel Macron a promis că lucrările vor fi finalizate în termen de cinci ani, transmite miercuri AFP, potrivit Agerpres.

Un proiect de lege prezentat miercuri ar urma să-i permită guvernului, printre altele, să adopte măsuri legate de protejarea patrimoniului.

Citește și : Noul guvern estonian, din care fac parte şi miniştri eurosceptici, a primit girul preşedintelui ţării

Intitulat ‘Restaurarea şi conservarea catedralei Notre-Dame din Paris şi instituirea unei subscripţii naţionale’, textul propune punerea în practică a acestei subscripţii, avantaje fiscale pentru donatori, un comitet de control pentru ”buna utilizare a fondurilor” şi crearea unei instituţii publice însărcinate cu conceperea şi realizarea lucrărilor de restaurare.

În partea sa cea mai contestată, proiectul dă posibilitatea guvernului de ”a adopta prin ordonanţă măsurile de amenajare sau de a deroga anumite dispoziţii legislative, care ar fi necesare pentru a finaliza realizarea lucrărilor”.

Fostul ministru al culturii Jack Lang a salutat ”celeritatea” acţiunii guvernului, dar a exprimat ”rezerve” cu privire la derogările privind reglementările pieţei publice.

Citește și : Trump avertizează că se va adresa Curţii Supreme dacă ‘democraţi tendenţioşi’ vor încerca să îl demită

Tags: Emmanuel MacronJack LangNotre-Dameparisrestaurare
Categorii: Diaspora