Guvernul francez va cere parlamentului prelungirea stării de urgenţă pandemice până la 31 iulie 2022

Publicat:

Guvernul francez va cere parlamentului prelungirea stării de urgenţă pandemice până la 31 iulie 2022 pentru a face faţă crizei în evoluţie a coronavirusului, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al executivului de la Paris, Gabriel Attal, citat de Reuters, potrivit agerpres

Prelungirea stării de urgenţă va însemna că guvernul îşi menţine prerogativa de a extinde sau restabili măsurile restrictive, cum ar fi utilizarea permisului sanitar pentru intrarea în locuri precum restaurante, baruri sau săli de cinema.


Citește și : Jaroslaw Kaczynski RENUNŢĂ la postul de vicepremier al Poloniei

Starea de urgenţă şi obligaţia prezentării unui permis sanitar ar urma să expire la 15 noiembrie.

“Există un risc deloc neglijabil de revenire a epidemiei”, a declarat Attal presei în finalul unei şedinţe de guvern.”Trebuie să rămânem vigilenţi până vara viitoare”, a adăugat el.

Guvernul francez a examinat la reuniunea sa de miercuri un proiect de lege care propune prelungirea până la 31 iulie 2022 a perioadei de tranziţie pentru ieşirea din starea de urgenţă sanitară şi recurgerea posibilă la permisul sanitar, a anunţat Palatul Elysee, sub tirul oponenţilor, care contestă această decizie pe fondul alegerilor prezidenţiale preconizate să aibă loc în aprilie 2022, potrivit France 24.

“Proiectul de lege, care a făcut obiectul unui aviz favorabil din partea comitetului ştiinţific în data de 6 octombrie, prelungeşte până la 31 iulie 2022 regimul de gestionare a depăşirii crizei sanitare, incluzând posibilitatea de a mobiliza, dacă situaţia sanitară o impune, încadrarea activităţii unităţilor deschise publicului (ERP) şi permisul sanitar, precum şi măsurile care îi sunt asociate”, conform comunicatului emis de Palatul Elysee.

“Măsurile luate pe baza sa, care exclud restricţii precum carantina sau cele de circulaţie în anumite intervale orare, ca la începutul pandemiei, vor fi strict proporţionale cu riscurile implicate şi adaptate continuu la schimbările situaţiei sanitare: prelungirea regimului nu înseamnă că măsurile vor fi în cele din urmă adoptate”, se mai precizează în text.

Totodată, textul prezentat miercuri înăspreşte sancţiunile în caz de fraudare a permisului sanitar până la cinci ani închisoare şi amendă de 75.000 de euro. Dar el nu reglementează raportul între acest permis şi desfăşurarea progresivă a celei de-a treia doze de vaccin, rezervată pentru moment persoanelor vârstnice şi vulnerabile.

Citește și : PROTEJATA lui Putin din Crimeea a fost numită ambasadoarea Rusiei în Capul Verde

Referitor la regimul juridic actual, care permite limitarea deplasărilor pe plan local şi închiderea anumitor localuri în caz de recrudescenţă puternică a epidemiei, acesta va fi prelungit de asemenea de la 15 noiembrie până la 31 iulie 2022.

Această prelungire cu opt luni nemulţumeşte formaţiunile de dreapta, precum şi pe cele de stânga, întrucât face problematice dezbaterile campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale şi cele legislative, programate în primul semestru al anului 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.