Guvernul german a adoptat un amplu plan de acţiune împotriva discriminărilor la care este supusă comunitatea LGBT+

Publicat:

Guvernul german al lui Olaf Scholz a adoptat vineri un amplu plan de acţiune împotriva discriminărilor la care este supusă comunitatea LGBT+, plan ce prevede în special o ancorare a drepturilor lor în textul Constituţiei, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Este o zi istorică, întrucât pentru prima dată în istoria Republicii Federale” Germane un guvern a adoptat o strategie pentru acceptarea şi protecţia persoanelor LGBT+, a apreciat în timpul unei conferinţe de presă Sven Lehmann, membru al partidului Verzilor care este în guvernul german comisar pentru ”acceptarea diversităţii sexuale şi de gen”.


Citește și: ‘Acest război este şi problema voastră’, spune Macron la summitul APEC

Catalogul de măsuri prevede în special înscrierea în Constituţie a interdicţiei de discriminare la adresa persoanelor LGBT+, ceea ce ar necesita votul unei majorităţi de două treimi în parlament.

Însă, dacă acordul partidelor din coaliţie – SPD al cancelarului Olaf Scholz, Verzii şi liberalii din FDP – este, potrivit lui Sven Lehmann, asigurat, nu acelaşi lucru este valabil şi pentru opoziţia conservatoare CDU/CSU, a recunoscut el.

“Sper că vom putea crea o dinamică ce va permite întrunirea acestei majorităţi de două treimi. Discuţiile sunt în curs, însă eu cred că şi alte discuţii vor fi necesare”, a declarat Lehmann.

În timp ce persoanele transgender sunt din ce în ce mai discriminate în numeroase ţări, printre care Rusia, Turcia sau Ungaria, este cu atât mai important ca drepturile lor să fie înscrise în Constituţie, a subliniat el.

“Trebuie în mod categoric să utilizăm cei trei ani ce vor urma pentru a ancora prevederile legale” în acest domeniu, a declarat împuternicitul guvernului german.

Planul de acţiune preconizează astfel o înregistrare separată a delictelor la adresa persoanelor transgender, în condiţiile în care, potrivit statisticilor oficiale, acestea suferă “3-4 agresiuni pe zi”, însă numărul agresiunilor nedeclarate “este mult mai ridicat”, potrivit lui Lehmann.

Se adaugă de asemenea recunoaşterea drepturilor administrative ale familiilor-curcubeu şi, de asemenea, finalizarea reformării “legii asupra autodeterminării”, ce datează din anii 1980, pentru persoanelor care doresc să-şi schimbe sexul.

Procedura, ce trebuie depusă la un tribunal, poate dura mai mulţi ani, costa până la 2.000 de euro şi presupune expertize psihiatrice “contrare demnităţii umane”, a declarat Tessa Ganserer, una dintre cele două deputate transgender care a ajuns în Bundestag în urma alegerilor de anul trecut.

Citește și: Ce anume prevăd articolele 4 și 5 din tratatul NATO

Noua lege ar putea fi finalizată “pe la mijlocul lui 2023”, a estimat Lehmann.

Acest angajament ferm al executivului german în favoarea persoanelor LGBT+ intervine cu două zile înainte de lansarea Cupei Mondiale la Fotbal din Qatar, stat criticat pentru politica sa represivă la adresa acestor persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.