Guvernul german condamnă actele antisemite de la marșurile de protest după decizia lui Donald Trump

Publicat:

Guvernul german a condamnat luni arderea unor steaguri israeliene şi folosirea unor sloganuri antisemite la marşurile de protest de la Berlin şi din alte oraşe ale ţării după decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, relatează agenţia Reuters, conform agerpres .

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, a reafirmat criticile Berlinului la adresa deciziei lui Trump, dar a afirmat că aceasta nu justifică actele antisemite, adăugând că Germania are o responsabilitate istorică de a fi alături de Israel şi de evreii din întreaga lume.


Antisemitismul rămâne o problemă foarte sensibilă în Germania, după mai mult de 70 de ani de la încheierea erei Holocaustului nazist, în care şi-au pierdut viaţa şase milioane de evrei. Germania se consideră drept unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Israelului.

Citește și : NYPD intervine în centrul Manhattanului, după o ‘explozie de natură necunoscută’ / VIDEO

”Ar trebui să existe ruşine când o asemenea ură faţă de evrei este afişată pe străzile oraşelor germane ”, a declarat Seibert în conferinţa sa de presă periodică. ”Legile noastre privind libertatea de expresie şi de întrunire garantează fiecăruia dreptul la protest paşnic, dar acest drept nu înseamnă că sunt acceptate atrocităţile antisemite, incitarea şi violenţa”, a adăugat Seibert, făcând apel la continuarea eforturilor pentru combaterea unor astfel de incidente.

Decizia lui Trump de săptămâna trecută de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului a adus o schimbare radicală în politica de decenii a SUA şi a provocat consternare în lumea arabă şi în rândul aliaţilor occidentali. Ea a dus la izbucnirea unor proteste de stradă de ”Ziua mâniei” în teritoriile palestiniene şi în alte părţi ale lumii.

Duminică, circa 2.500 de persoane au demonstrat la Berlin împotriva deciziei lui Trump şi a fost ars un steag israelian, potrivit poliţiei. O anchetă a fost demarată în cazul a 11 persoane, dintre care una având legătură cu incendierea steagului.

Vineri, sute de persoane s-au strâns în faţa Ambasadei SUA de la Berlin pentru proteste de ”Ziua mâniei”. Poliţia a anunţat că a reţinut 10 persoane în cursul protestului şi a pus sub acuzare 12 persoane, inclusiv pentru arderea unor steaguri israeliene. Incidente ”izolate” au fost raportate la Munchen şi în alte oraşe german, a mai spus Seibert.

Purtătorul de cuvânt a criticat şi comentariile făcute de către preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care s-a referit în weekend la Israel ca la un ”stat terorist”. ”Considerăm că este total greşit, inacceptabil şi necorespunzător de a descrie Israelul în acest mod”, a spus Seibert.

Alţi înalţi oficiali, inclusiv miniştrii de externe, de justiţie şi de interne, au condamnat – în interviuri sau pe Twitter – actele antisemite şi arderea unor steaguri israeliene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.