X

Guvernul german condamnă acțiunile ‘mafiote’ comise de extrema dreaptă în

Guvernul german a condamnat cu fermitate comportamentul extremiştilor de dreapta care s-au adunat în oraşul Chemnitz din estul Germaniei pentru ceea ce a fost calificat de executivul de la Berlin drept o “vânătoare” împotriva străinilor, informează luni dpa, potrivit agerpres.

“Ceea ce s-a văzut în unele părţi ale oraşului Chemnitz ieri (duminică) şi ceea ce a fost de asemenea înregistrat pe video nu îşi are locul în statul nostru constituţional”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert. “Nu vom accepta un asemenea comportament în stil mafiot, o asemenea vânătoare împotriva oamenilor cu înfăţişări diferite, cu moşteniri diferite, sau tentative de a propaga ura pe străzi. Aşa ceva nu-şi are locul în oraşele noastre şi eu pot afirma în numele guvernului federal că noi condamnăm cu fermitate acest lucru”, a spus Seibert.

Citește și: Armata americană a investit un miliard de dolari în baza aeriană din Câmpia Turzii. Aici vor fi amplasate arme de ultimă generație

Extrema dreaptă germană organizează luni, pentru a doua zi consecutiv, o manifestaţie la Chemnitz, în estul ţării, în urma decesului unui bărbat prin înjunghiere într-o presupusă altercaţie cu cetăţeni străini. Mişcarea Pegida, anti-imigranţi şi anti-islam, precum şi partidul Alternativa pentru Germania (AfD) au chemat la o adunare la începutul serii în apropierea locului altercaţiei, în care au fost implicate în jur de zece persoane în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Duminică, aproape o mie de oameni au defilat la apelul diverselor mişcări de extremă dreapta ca reacţie la acest deces, scandând sloganuri precum ‘Străinii afară’, ‘Acesta este oraşul nostru’ sau ‘noi suntem poporul’. Poliţia a informat că au existat incidente cu protestatarii, dintre care unii au aruncat cu sticle asupra forţelor de ordine. Martori au relatat că unii manifestanţi au agresat fizic străini în timpul marşului.

Citește și: SUA: Atac armat la Jacksonville. Mai multe persoane au murit

Tags: Chemnitzextrema dreaptagermaniaSteffen Seibert
Categorii: Diaspora