Guvernul german va amâna până în decembrie introducerea taxei pe profiturile excesive ale producătorilor de electricitate

Publicat:

Guvernul german va amâna impunerea planificatei taxe pe profiturile excesive ale producătorilor de electricitate, a anunţat Ministerul Economiei, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.  

În loc să fie aplicată retroactiv din septembrie, taxa se va aplica de la 1 decembrie 2022 până pe 30 iunie 2023, au informat autorităţile de la Berlin.


Citește și:  Proteste în China față de restricțiile COVID. Oamenii cer demisia președintelui Xi Jinping – VIDEO

Decizia vine după ce grupurile de lobby din energie au criticat planificata taxă, care este destinată să finanţeze o parte din efortul mai amplu de plafonare a preţurilor la gaze şi electricitate pentru gospodării şi companii.

În septembrie, statele membre ale Uniunii Europene (UE) au convenit impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei.

Miniştrii Energiei din UE s-au întâlnit la Bruxelles, unde au aprobat măsurile propuse pentru a ţine sub control creşterea preţurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflaţiei şi ameninţă să provoace recesiune.

Citește și: Morawiecki: În loc să lupte cu soldații, Rusia aduce moartea, foametea și hipotermia civililor

Pachetul include o taxă pe profiturile excepţionale ale firmelor din domeniul combustibililor fosili, care se va aplica în 2022 şi în 2023, şi o altă taxă pe veniturile excesive obţinute de pe urma creşterii preţului electricităţii de către producătorii de energie care folosesc surse mai ieftine.

Cancelarul german Olaf Scholz anunţase, în septembrie, deblocarea a 200 de miliarde de euro pentru plafonarea preţurilor la energie, în ideea de a veni în sprjinul consumatorilor în contextul inflaţiei, care nu încetează să crească după invadarea Ucrainei de către Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.