Guvernul Germaniei doreşte să continue planurile de decriminalizare a consumului de canabis

Publicat:

Guvernul Germaniei doreşte să continue planurile de decriminalizare a consumului de canabis în pofida îngrijorărilor legale, după ce a primit un răspuns pozitiv din partea Comisiei Europene, transmite marţi DPA, potrivit agerpres

“Acum folosim acest lucru pentru a dezvolta noile propuneri. În următoarele câteva săptămâni acestea vor fi prezentate”, a declarat ministrul sănătăţii Karl Lauterbach, marţi, la Bruxelles.


Citește și : Ursula von der Leyen doreşte ‘reguli de joc echitabile’ cu China

Coaliţia aflată la putere în Germania a fost de acord să facă posibilă distribuţia controlată a acestui drog pentru adulţi, pentru consum, în magazine speciale, a adăugat Lauterbach, care a prezentat un document în care este explicată această iniţiativă în luna octombrie, fără a exista încă un proiect de lege în acest sens.

Criticii acestei măsuri de legalizare a consumului de canabis susţin că aceste planuri vor încălca probabil atât legile UE cât şi legislaţia internaţională.

Conform ministrului german al sănătăţii, propunerea ce va fi prezentată va fi conformă legislaţiei europene şi va atinge obiectivele executivului german – printre care, reducerea criminalităţii legate de consumul şi traficul de droguri, creşterea protecţiei pentru tineri şi facilitarea accesului la produse de calitate pură.

Citește și : Putin şi Lavrov intervin la primul congres al Mişcării Internaţionale a Rusofililor

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.