Guvernul indian refuză să numească un avocat experimentat în postul de judecător pentru că este homosexual

Publicat:

Guvernul indian a refuzat să numească un avocat experimentat în postul de judecător pentru că este homosexual şi are un partener străin, a transmis Curtea Supremă a ţării, relatează AFP, potrivit agerpres.

India nu a dezincriminat relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex decât în 2018, printr-o decizie a Curţii Supreme, iar opoziţia faţă de drepturile homosexualilor rămâne extrem de răspândită în această naţiune de 1,4 miliarde de locuitori, foarte religioasă şi conservatoare.


Citește și : Trump a fost amendat cu aproape un milion de dolari pentru un proces ‘inutil’ împotriva lui Hillary Clinton

Atitudinile faţă de homosexualitate s-au relaxat puţin în rândul claselor medii urbane din India, însă multe astfel de persoane riscă încă să fie respinse de familie, colegi şi prieteni dacă îşi declară deschis orientarea sexuală.

În noiembrie, membri ai Curţii Supreme, printre care şi preşedintele său, l-au recomandat pe Saurabh Kirpal, care este homosexual declarat, pentru postul de judecător la Înalta Curte din New Delhi.

Însă guvernul i-a respins candidatura spunând că serviciul de informaţii externe şi Ministerul Justiţiei s-au opus din cauza orientării sale sexuale şi a “relaţiei intime” cu un cetăţean elveţian, conform unui comunicat publicat pe site-ul Curţii.

Kripal a fost nominalizat pe baza meritelor sale, au transmis judecătorii joi seară, salutând transparenţa sa cu privire la orientarea sexuală şi afirmând că respingerea candidaturii sale ar încălca “drepturile recunoscute de Constituţie”.

Conform comunicatului, Ministerul Justiţiei a subliniat “implicarea ardentă şi ataşamentul pasional ale lui Kripal faţă de cauza drepturilor homosexualilor” şi consideră că acest lucru ar ridica “posibilitatea unei atitudini părtinitoare şi a unor prejudecăţi”.

“Homosexualitatea este dezincriminată în India, însă căsătoriile homosexuale nu au fost încă recunoscute”, a adăugat ministerul, în contextul în care au fost angajate mai multe proceduri la Curtea Supremă pentru ca aceasta să autorizeze căsătoria între persoane de acelaşi sex.

Citește și : Qatargate: Eva Kaili rămâne în arest preventiv în Belgia

Curtea Supremă şi guvernul naţionalist hindus al lui Modi sunt într-o dispută în privinţa numirii judecătorilor: din ianuarie 2022, au fost respinse astfel 20 de nominalizări, printre care şi cea a lui Kirpal, care a mai refuzat o dată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că nu sprijină loviturile asupra siturilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.