Guvernul Indiei nu mai permite finanţarea din străinătate a congregaţiei Maicii Tereza

Publicat:

Guvernul Indiei a refuzat luni să reînnoiască permisiunea de finanţare din străinătate pentru Misionarele Carităţii (MoC), congregaţia catolică fondată de Maica Tereza în 1950, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Programele pentru săraci începute de Maica Tereza depind de fondurile din afara Indiei; munca laureatei premiului Nobel pentru pace este continuată în prezent de peste 3000 de călugăriţe din întreaga lume, în aziluri, cantine comunitare, şcoli, colonii de leproşi sau adăposturi pentru copii abandonaţi.


Citește și : Anthony Fauci asigură că penuria de teste care se înregistrează în SUA va fi rezolvată în scurt timp

Guvernul condus de premierul Narendra Modi a refuzat sâmbătă să autorizeze MoC conform legii pentru reglementarea contribuţiilor străine (FCRA), după ce a primit “opinii contrare”, a arătat ministerul de interne de la New Delhi, dezminţind totodată că au fost blocate conturile organizaţiei caritabile, aşa cum afirmase şefa guvernului statului indian Bengalul de Vest, Mamata Banerjee.

MoC a comunicat că nu i-a fost reaprobată cererea de a beneficia de FCRA şi a cerut centrelor subordonate să nu folosească niciun cont pentru contribuţii din străinătate până la rezolvarea problemei.

Banerjee scrisese în reţeaua Twitter că a fost şocată să afle că Ministerul Unităţii a blocat de Crăciun toate conturile din India ale MoC, organizaţie cu sediul central în statul pe care îl conduce. “Cei 22.000 de pacienţi şi angajaţi ai lor au rămas fără alimente şi medicamente. Deşi legea este mai presus de orice, eforturile umanitare nu trebuie compromise”, a arătat politiciana cunoscută ca lideră a opoziţiei şi critică vehementă a guvernului Modi.

Executivul federal a susţinut că banca a blocat conturile MoC chiar la cererea organizaţiei.

Vicarul general al arhidiocezei Calcutta, Dominic Gomes, a afirmat că îngheţarea conturilor a fost “un cadou crud de Crăciun pentru cei mai săraci dintre săraci”.

Disputa a survenit la câteva zile după ce grupuri de justiţiari hinduşi au perturbat liturghia de Crăciun în mai multe locuri din India, inclusiv în câteva state conduse de partidul lui Modi.

De când actualul prim-ministru a preluat puterea, în 2014, grupurile de extremă dreapta hinduse şi-au consolidat poziţia în statele indiene şi au lansat atacuri împotriva minorităţilor sub pretextul că doresc să împiedice prozelitismul.

Citește și :Putin nu a precizat cum va reacţiona Rusia în cazul în care garanţiile de securitate solicitate nu vor fi acordate

Creştinii reprezintă doar 2,3% din populaţia de 1,37 de miliarde a Indiei, unde majoritatea covârşitoare este hindusă. Ei resping acuzaţiile lansate de hinduşi pentru a justifica violenţa.

Ziarul The Hindu a relatat luni despre perturbarea festivităţilor de Crăciun de la sfârşitul săptămânii trecute, inclusiv despre un act de vandalism asupra statuii în mărime naturală a lui Isus din Ambala, în statul Haryana din nord, guvernat de partidul naţionalist al lui Modi, Bharatiya Janata (BJP). Conform publicaţiei, activiştii au ars o efigie a lui Moş Crăciun şi au scandat sloganuri împotriva Crăciunului în faţa unei biserici din Varanasi, circumscripţia electorală a premierului şi cel mai sacru oraş pentru hinduşi.

Elias Vaz, vicepreşedinte naţional al Uniunii Catolice din Întreaga Indie, a condamnat incidentele recente. “Forţa Indiei vine din diversitatea sa, iar cei care au făcut asta de Crăciun sunt adevăraţii anti-naţionali”, a spus el.

Guvernul federal şi cele ale statelor, contactate telefonic de Reuters, au refuzat să comenteze protestele. Mai multe state indiene au adoptat sau dezbat legi împotriva convertirii, reglementări care contravin dreptului la libertatea religioasă garantat de Constituţia Indiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters)

Casa Albă, avertizată timpuriu cu privire la riscul de crime de război israeliene în Gaza (Reuters) În octombrie anul trecut, când Israelul a lansat raiduri...

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern”

Igor Grosu: „Planul nostru este să construim în continuare un sistem de sănătate modern” Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a felicitat pe medici, asistenți medicali, conducători...

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1

Proprietarul Louis Vuitton încheie un contract de sponsorizare pe 10 ani cu Formula 1 Gigantul francez de lux LVMH a încheiat un contract de sponsorizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.