Guvernul italian asigură Comisia Europeană că nu va face un recensământ al romilor în vederea expulzării acestora

Publicat:

Guvernul italian a transmis Comisiei Europene că nu va face un recensământ al romilor în vederea expulzării acestora, a anunţat vineri executivul comunitar, care a amintit că, în virtutea principiilor şi legislaţiei Uniunii Europene, nu este admisă asocierea conduitelor antisociale cu persoane de o anumită etnie sau naţionalitate, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

Vicepremierul şi ministrul de interne italian Matteo Salvini, lider al extremei drepte, a promis în luna iunie că va lua măsuri împotriva minorităţii rome, pe seama căreia a pus numeroase “furturi şi ilegalităţi’ comise în Italia. El a anunţat atunci că ministerul său va pregăti un dosar “privind situaţia romilor din întreaga Italie pentru a vedea cine, cum şi câţi sunt”. Mă gândesc nu doar la furturile (comise de romi – n.r.), dar şi la acei copii (romi – n.r.) educaţi în tabere (de romi – n.r.) să fure şi să comită alte ilegalităţi”, a mai motivat Salvini.


Citește și : Indonezia : Tsunami pe insula Sulawesi

‘Comisia Europeană a stabilit un dialog cu guvernul italian şi a fost informată că nu există planuri pentru desfăşurarea unui referendum al populaţiei rome cu intenţia de a o expulza’, menţionează comisarul european pentru justiţie, Vera Jurova, într-un răspuns publicat vineri de eurodeputata liberală spaniolă Beatriz Becerra, care a interpelat-o pe Vera Jurova legat de acest subiect.

De altfel, iniţiativa privind un asemenea referendum nu se regăseşte în decretul pe care guvernul de la Roma l-a aprobat pe 24 septembrie şi care cuprinde măsuri de combatere a imigraţiei ilegale. Totuşi, executivul italian şi-a reafirmat intenţia de închide toate taberele romilor.

‘Declaraţiile care asociază conduitele antisociale cu persoane de anumită origine etnică sau naţionalitate sunt stigmatizatoare şi inacceptabile’, se mai arată în răspunsul comisarului european, care aminteşte că astfel de manifestări ‘contravin principiilor care au condus la adoptarea în cadrul european a strategiilor naţionale de integrare a romilor’.

‘Comisia Europeană a subliniat în mod repetat că autorităţile publice trebuie să se distanţeze de acest tip de discursuri împotriva romilor şi să le respingă hotărât şi de asemenea să combată proactiv conduitele rasiste şi xenofobe’, atrage atenţia comisarul european Vera Jurova.

Citește și : Wang Yi: China doreşte doar armonie la nivel mondial

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.