Guvernul japonez PRELUNGEŞTE starea de urgenţă

Publicat:

Guvernul japonez a prelungit până la 20 iunie, adică cu o aproape o lună înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august), starea de urgenţă introdusă într-o parte a arhipelagului pentru combatarea epidemiei de COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Numărul de cazuri noi a scăzut de la mijlocul lui mai, dar situaţia este în continuare incertă’, a justificat prim-ministrul Yoshihide Suga în faţa presei. ‘La Tokyo şi la Osaka, numărul de infecţii noi rămâne la un nivel ridicat’, a amintit el.


Citeşte şi: ‘RECHINUL’ român din Mexic, Florian Tudor, a fost ARESTAT

Starea de urgenţă este în vigoare în 10 din cele 47 de departamente, inclusiv la Tokyo şi aria sa metropolitiană, la Osaka sau Kyoto.

Spre deosebire însă de măsurile restrictive din alte ţări, ea constă în principal în obligaţia barurilor şi restaurantelor de a închide la ora 20.00 şi de a nu servi alcool.

Guvernul este criticat pentru ritmul lent al programului de vaccinare împotriva COVID-19 şi pentru insistenţa de a menţine desfăşurarea Jocurilor Olimpice, ce constituie un factor de risc prin sosirea a zeci de mii de sportivi, oficiali şi jurnalişti din toată lumea.

Miercuri, cotidianul nipon Asahi, partener oficial al JO şi al doilea ca difuzare în Japonia, a chemat la anularea evenimentului, pe care l-a numit ‘o ameninţare pentru sănătate’.

Multiple sondaje de opinie din ultimele luni arată că majoritatea japonezilor se opun desfăşurării JO, o poziţie împărtăşită şi de şefii unor mai companii non-partenere ale evenimentului, precum şi de asociaţii medicale.

Încă din martie, organizatorii au decis să interzică venirea spectatorilor din străinătate, pentru prima dată în istoria Jocurilor. Ei urmează să se pronunţe luna viitoare cu privire la prezenţa sau nu a spectatorilor rezidenţi în Japonia.

‘Cred că numărul de suporteri (…) va fi decis după ridicarea stării de urgenţă’, a declarat vineri Seiko Hashimoto, preşedinta Comitetului de organizare a Tokyo-2020.

Preşedintele american Joe Biden s-a arătat favorabil încă din aprilie desfăşurării Jocurilor, iar joi Uniunea Europeană a sprijinit evenimentul, ‘simbol al unităţii mondiale pentru a învinge COVID-19’.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat joi că autorizarea dată de UE pentru exportul a peste 100 milioane de doze de vaccin în Japonia constituie ‘un semnal puternic al sprijinului pe care îl aducem pregătirii Jocurilor Olimpice şi securităţii acestora’.

Citeşte şi: Bashar al-Assad rămâne preşedintele Siriei pentru încă şapte ani

Japonia, a treia economie mondială, a reuşit să vaccineze până acum cu două doze doar mai puţin 2,5% din populaţie, mai ales din cauza unor obstacole birocratice.

Cu toate acestea, arhipelagul a traversat mai bine decât alte ţări pandemia, raportând până în prezent în jur de 12.500 de decese.

Pentru Japonia, anul 2020 este şi unul electoral, cel târziu în octombrie urmând a fi organizate alegeri generale. Cota de popularitate a premierului Suga a coborât în ultimele luni, dar, potrivit experţilor, formaţiunea sa conservatoare, Partidul Liberal-Democrat (PLD), care domină scena politică naţională de peste o jumătate de secol, nu este ameninţată deocamdată cu adevărat de o opoziţie slăbită şi divizată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Postările judecătorilor respinși de CSM ar putea fi analizate de inspecția judiciară

Postările judecătorilor respinși de CSM ar putea fi analizate de inspecția judiciară Postările judecătorilor respinși de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru numirea în funcție...

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Barcelona, împotriva supraturismului din capitala Cataloniei unde ajung anual milioane de vizitatori, o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.