Guvernul olandez va ajuta Ucraina să se doteze cu sistemul de apărare antiaeriană Patriot

Guvernul olandez a anunţat vineri că va ajuta Ucraina să se doteze cu sistemul de apărare antiaeriană Patriot, în timp ce ţările occidentale îşi intensifică livrările de arme către Kiev, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

“Sunt două lansatoare şi rachete”, a declarat Ministerul olandez al Apărării într-un comunicat.

Citește și : Mesajul transmis de Greta Thunberg la finalul Forumului Economic Mondial de la Davos: ‘Lăsaţi-l în pământ!’

Este un “proiect de colaborare cu Statele Unite şi Germania” care se referă la “livrarea în comun a sistemelor de apărare antiaeriană Patriot către Ucraina”, a precizat sursa citată.

“Această cooperare este rezultatul apelului urgent al preşedintelui ucrainean (Volodimir) Zelenski” care “doreşte mijloace de apărare antiaeriană pentru ca ţara sa să se poată apăra împotriva atacurilor continue cu rachete şi drone asupra oraşelor ucrainene”, a precizat sursa citată.

Ţările de Jos au anunţat, de asemenea, că vor pregăti soldaţi ucraineni şi vor furniza 100 de vehicule cu tunuri antiaeriene achiziţionate din Cehia.

SUA au anunţat la sfârşitul lunii decembrie ca vor furniza Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot, în cursul vizitei preşedintelui Zelenski la Washington. De asemenea, Berlinul se angajase să livreze unul dintre aceste sisteme pe 5 ianuarie.

Germania şi alte ţări care susţin Ucraina în eforturile sale de a combate invazia Rusiei trebuie să decidă individual dacă vor furniza tancuri, a afirmat, de asemenea, vineri preşedintele Comitetului militar al NATO, amiralul Rob Bauer.

Citește și : Serviciul de informaţii externe german, alarmat de pierderile pe care le înregistrează armata ucraineană în Bahmut

Creşterea ajutorului militar pentru Ucraina este “urgentă” pentru ca aceasta să-şi poată recupera teritoriul ocupat înainte ca Rusia să lanseze noi ofensive, a transmis vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii de la Ramstein, în Germania, la care aliaţii Ucrainei nu au ajuns la un acord pentru a oferi acesteia tancuri germane Leopard, promiţând în schimb Kievului alte tipuri de arme, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie şi sisteme antiaeriene, notează EFE.

This post was last modified on 20/01/2023 22:25 22:25

Tags: germaniakievPatriotracheteStatele Uniteucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina