Guvernul palestinian se reuneşte la Gaza, o premieră din 2014

Publicat:

Guvernul palestinian s-a reunit marţi în Fâşia Gaza, o premieră din 2014 menită să materializeze revenirea Autorităţii Naţionale Palestiniene recunoscută internaţional la conducerea teritoriului controlat de gruparea palestiniană Hamas, relatează AFP şi Reuters. 

Premierul palestinian Rami al-Hamdallah a prezidat pentru prima dată reuniunea cabinetului palestinian la Gaza în cadrul unui demers de reconciliere între partidul Fatah şi gruparea islamistă Hamas, notează Reuters.


Hamas a preluat controlul asupra enclavei palestiniene în 2007 în urma confruntărilor cu forţele Fatah, loiale liderului palestinian Mahmoud Abbas.

Procesul de reconciliere, care începe cu sesiunea cabinetului, a fost promovat de Egipt şi alte ţări arabe aliate SUA.

Această reuniune a consiliului de miniştri urmează să ilustreze de asemenea progresul reconcilierii între Autoritatea palestiniană şi mişcarea islamistă Hamas după un deceniu de disensiuni devastatoare.

Hamas, considerată grupare teroristă de către Israel şi Occident, şi-a desfiinţat luna trecută comitetul administrativ’ din Gaza după ce Egiptul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au impus un boicot economic principalului său donator, Qatarul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.