Guvernul preşedintelui brazilian îi va demite pe funcţionarii cu idei ”comuniste”

Publicat:

Guvernul noului preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro va revizui întreaga structură a administraţiei publice şi îi va destitui pe acei funcţionari care apără idei ”comuniste”, transmite joi agenţia EFE, potrivit agerpres.

Decizia a fost luată la prima reuniune a preşedintelui Bolsonaro cu membrii guvernului. Potrivit şefului cancelariei prezidenţiale, Onyx Lorenzoni, hotărârea are la bază faptul că, la alegerile din octombrie câştigate de liderul extremei-drepte, ”societatea a spus că s-a săturat de ideile socialiste şi comuniste care în ultimii 30 de ani ne-au adus la haosul actual”.


Citește și : Franța: Controversă în jurul folosirii armelor ”flash-ball” împotriva ”vestelor galbene”

Acest oficial a precizat că, în cadrul măsurilor de reorganizare, numai din cancelaria prezidenţială pe care o conduce vor fi demişi circa 300 de funcţionari care au contracte temporare.

Printre alte măsuri decise la prima şedinţă de guvern la care a luat parte Bolsonaro se numără şi dispoziţia ca fiecare minister să facă un inventar al imobilelor deţinute şi să le vândă pe cele care nu sunt necesare, o primă evaluare arătând că întreaga administraţie a Braziliei are în prezent circa 700.000 de imobile în toată ţara.

Cât despre criteriile ce vor fi avute în vedere în reorganizarea administraţiei, inclusiv în ceea ce priveşte concedierile, Onyx Lorenzoni a spus că acestea vor fi ”tehnice” şi bazate pe promisiunile făcute de Bolsonaro în campania electorală. ”Aşa cum spune căpitanul, suntem aici pentru a servi societatea şi nu ideologiile”, a indicat el.

Citește și : De ce Juncker foloseşte avioane private? Explicațiile Comisiei Europene

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris va avea prima apariţie publică de când Biden s-a retras din cursă

Kamala Harris va avea prima apariţie publică de când Biden s-a retras din cursă Kamala Harris este de aşteptat să-şi facă luni prima apariţie publică...

Gherasimov: Următorul capitol care va fi analizat într-o sesiune de screening bilateral este cel al Justiției

Gherasimov: Următorul capitol care va fi analizat într-o sesiune de screening bilateral este cel al Justiției Capitolul Justiției va fi analizat la cea de-a doua...

R.Moldova, inclusă pentru prima dată în raportul Observatorului Cadrului Național de Interoperabilitate

R.Moldova, inclusă pentru prima dată în raportul Observatorului Cadrului Național de Interoperabilitate Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, NIFO a publicat fișe informative privind administrația...

Potențialele adversare ale cluburilor din R.Moldova în turul 3 preliminar din cupele europene

Potențialele adversare ale cluburilor din R.Moldova în turul 3 preliminar din cupele europene La Nyon, Elveția, a avut loc tragerea la sorți pentru runda a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.