
Guvernul Republicii Moldova va propune Președinției numirea lui Vitalie Micov în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, în cadrul ședinței de guvern din 9 octombrie.
Vitalie Micov a fost primul atașat militar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii și Canada. Din iulie anul trecut, acesta a ocupat funcția de comandant al contingentului moldovenesc de forțe de menținere a păcii în zona de securitate de pe Nistru.
Amintim că, pe 18 septembrie, guvernul a aprobat demisia șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Eduard Ohladciuc, care a deținut această funcție din 2021. Ministerul Apărării a explicat ulterior că demisia lui Ohladciuc este legată de expirarea contractului său de serviciu militar.