X

Guvernul României a adoptat proiectul de lege privind donarea sistemului Patriot către Ucraina

 

Guvernul României a adoptat proiectul de lege privind donarea sistemului Patriot către Ucraina

Guvernul a adoptat luni proiectul de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer Patriot către Ucraina, proiect inițiat de Ministerul Apărării după decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării, scrie g4media.ro

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului în regim de urgenţă, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, citat de Agerpres.

„Executivul a aprobat şi va trimite la Parlament, în regim de urgenţă, un proiect de lege care completează Legea 222/2017 privind capabilitatea de apărare aeriană cu baza la sol. Concret, proiectul prevede că un sistem de rachete sol-aer Patriot face obiectul unor acte de donaţie către terţi. După adoptarea legii de către Parlament, Guvernul va putea emite hotărârea care va face operativ actul de donaţie. Tot Executivul este împuternicit să reconstituie capabilitatea de apărare sol-aer a ţării din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale”, a spus Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

România se numără printre țările care au promis să sprijine Ucraina cu sisteme de apărare Patriot.

 

Tags: Romaniasistemul Patriotucraina
Categorii: Știrile zileiU.E.