X

Guvernul senegalez interzice circulaţia autobuzelor pe timpul nopţii între oraşe şi sate, după ce o coliziune s-a soldat cu 40 de morţi

Guvernul senegalez a decis marţi să interzică circulaţia autobuzelor pe timpul nopţii între oraşe şi sate, precum şi importul de pneuri uzate, după ce o coliziune s-a soldat cu 40 de morţi, potrivit unui nou bilanţ, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste dispoziţii fac parte din alte circa 20 de măsuri anunţate după o reuniune guvernamentală organizată de urgenţă luni, în noul oraş Diamniadio, lângă Dakar, la o zi după accidentul auto prezentat ca fiind cel mai sângeros din ultimii ani.

Citește și : Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni împotriva Belarusului pentru sprijinul acordat Rusiei

Tragedia imputată explodării unui pneu a atras un val de critici împotriva autorităţilor senegaleze pentru incapacitatea lor de a face să fie respectate regulile de conducere, dar şi reglementarea asupra stării vehiculelor, în pofida înmulţirii accidentelor în această ţară.

Autobuzele, dar şi microbuzele denumite de obicei în Senegal “şapte locuri” nu vor putea circula între localităţi în intervalul orar 23:00-05:00.

Autobuzele ce transportă atât pasageri, cât şi mărfuri sunt unul dintre principalele mijloace de transport în Senegal, inclusiv noaptea, şi cauzează numeroase accidente.

Viteza vehiculelor care transportă persoane şi bunuri va fi limitată la maxim 90 de kilometri pe oră. De asemenea, vehiculele care transportă persoane nu vor mai putea fi exploatate mai mult de zece ani, iar cele care transportă mărfuri – mai mult de 15 ani. Aceste vehicule nu vor putea fi transformate, de exemplu prin creşterea numărului de pasageri prevăzut sau prin instalarea pe plafonul maşinii a unor port-bagaje adesea supraîncărcate.

Coliziunea survenită la primele ore ale dimineţii de duminică între două autobuze la Sikilo (centru), la circa 250 de km de Dakar, s-a soldat cu 40 de morţi, potrivit unui nou bilanţ oficial. “Una dintre cele 101 de persoane rănite şi-a pierdut viaţa în timpul transferului său la Dakar”, luni seara, a anunţat guvernul senegalez într-un comunicat.

Accidentul a scos la iveală problemele transportului rutier din Senegal, la fel ca în numeroase ţări din Africa: mijloace de transport învechite şi amenajare periculoasă a vehiculelor, conducere neatentă, corupţie răspândită în rândul agenţilor care trebuie să facă respectate legile sau să elibereze permise de conducere.

Oficial, accidentele auto ucid câte 700 de oameni în fiecare an în Senegal, ţară cu 17 milioane de locuitori.

Citește și : NATO şi UE se angajează să-şi intensifice cooperarea

Senegalul acuza în 2019 o mortalitate pe drumuri auto de 24 la 100.000 de locuitori, iar Africa Subsahariană – de 27 la 100.000, în timp ce Uniunea Europeană înregistra o mortalitate în accidente auto de 6 la 100.000 şi Elveţia de 2 la 100.000, potrivit Băncii Mondiale.

Autorităţile senegaleze au fost aspru criticate pentru că nu aplicaseră deja măsuri adoptate în trecut împotriva insecurităţii rutiere.

Tags: accidentautobuzeDakarDiamniadioSenegal
Categorii: Știrile zilei