Guvernul slovac recunoaşte: Vaccinarea OBLIGATORIE nu mai are niciun sens acum!

Publicat:

Adoptarea metodei vaccinării obligatorii nu ar mai avea probabil niciun sens acum în Slovacia, a afirmat miercuri ministrul slovac de finanţe şi vicepremierul Igor Matovic, înaintea unei şedinţe de cabinet, transmite agenţia TASR, potrivit agerpres.

Cei care au vrut să se vaccineze s-au vaccinat deja, iar cei care nu s-au vaccinat “vor fi vaccinaţi chiar de Omicron”, a adăugat Matovic.


Citeşte şi: Germania sare de 100.000 de infectări zilnice pentru prima dată de la începutul pandemiei – Black News

“Obligarea oamenilor să se vaccineze nu se află pe agendă în acest moment, întrucât nu ştim cum va evolua mai departe COVID-19, dacă va lua sau nu forma pe care o dorim cu toţii, de a fi similar unei boli virale obişnuite”, a spus responsabilul slovac.

Acesta a mai indicat că nu este susţinătorul vaccinării obligatorii a anumitor grupuri de tineri doar pentru faptul că sunt militari, poliţişti sau lucrează în sfera sănătăţii, ci ar dori să se discute despre acest subiect doar în privinţa categoriilor de persoane cu cel mai înalt nivel de risc.

Citeşte şi: Începe NEBUNIA! O canadiană devine prima pacientă din lume diagnosticată cu ‘schimbări climatice’ – Black News

“Toată lumea din Slovacia va fi vaccinată într-o lună”, a conchis ministrul de finanţe slovac, menţionând că infectarea cu Omicron este mai puţin sigură decât vaccinarea, dar este o decizie liberă pentru fiecare.

Ministrul muncii, Milan Krajniak, a apreciat la rândul său introducerea vaccinării obligatorii în Slovacia ca lipsită de sens, întrucât varianta Omicron îi afectează atât pe cei vaccinaţi, cât şi pe cei nevaccinaţi. “Aşa cum vedem în alte ţări europene, unde valul Omicron a ajuns deja la vârf, numărul persoanelor spitalizate este mult mai mic decât la variantele anterioare”, a punctat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.