Guvernul Spaniei respinge orice mediere în criza catalană

Publicat:

Guvernul spaniol a respins miercuri apelul liderului separatist catalan Carles Puigdemont la o mediere atât timp cât acesta continuă să ameninţe că va înfăptui secesiunea, informează AFP. 

“Dacă Carles Puigdemont vrea să ne vorbească, să negocieze sau să trimită mediatori, el ştie perfect ce trebuie să facă mai întâi: să revină pe calea legii, pe care nu ar fi trebuit s-o părăsească niciodată”, a reacţionat guvernul într-un comunicat.


Guvernul conservator condus de Mariano Rajoy îl avertizează pe Carles Puigdemont că “nu va accepta niciun şantaj’. ‘Retrageţi ameninţarea cu ruptura!”, îi cere el acestuia.

Anterior, Carles Puigdemont îşi reiterase apelul la o mediere internaţională, afirmând că ar fi primit “mai multe propuneri” pe care guvernul nu le acceptase.

El îl acuzase pe regele Spaniei, Felipe al VI-lea, care îl criticase dur în ajun, că ar “ignora în mod deliberat” milioanele de catalani, condamnându-le aspiraţiile la independenţă.

“Puigdemont a demonstrat că nu este doar un conducător în afara legii, ci şi că este absolut rupt de realitate”, i-a răspuns aproape imediat vicepreşedintele guvernului, Soraya Saenz de Santamaria.

Guvernul separatist al acestei regiuni cu 7,5 milioane de locuitori din nord-estul Spaniei a organizat duminică un referendum cu privire la autodeterminare în pofida avertismentelor repetate ale justiţiei.

El afirmă că “Da”-ul pentru independenţă a obţinut voturile a 90% dintre cei 2,26 de catalani care au votat (participarea la referendum fiind de 42,3% dintre cei cu drept de vot).

Acest scrutin, care s-a desfăşurat fără liste electorale, fără observatori şi care a fost declarat anticonstituţional de justiţia spaniolă, urma să se încheie la începutul săptămânii viitoare printr-o declaraţie unilaterală de independenţă a Cataloniei.

Discuţiile care durează de mai mulţi ani între guvernul central şi cel catalan au provocat în Spania cea mai gravă criză politică după tentativa de lovitură de stat din februarie 1981.

Mariano Rajoy refuză să discute despre un referendum pentru autodeterminare în Catalonia, argumentând că legea supremă îl interzice şi că toţi spaniolii ar trebui să se pronunţe cu privire la viitorul ţării lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.