Guvernul spaniol vrea să aducă acasă numeroşi muncitori calificaţi care au plecat din cauza crizei economice

Publicat:

Guvernul socialist spaniol a anunţat miercuri că lucrează la un plan pentru a facilita întoarcerea acasă a numeroşi muncitori calificaţi care au părăsit ţara din cauza crizei economice din 2008-2013, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit cifrelor executivului de la Madrid, numărul spaniolilor instalaţi în străinătate a crescut cu peste 940.000 din 2009, când s-a înregistrat o explozie a şomajului în ţara lovită de criză.


Citește și : Italia cere Comisiei Europene mai multă flexibilitate cu privire la proiectul său de buget

Majoritatea acestor emigranţi erau tineri calificaţi – ingineri, oameni de ştiinţă, medici etc. – pe care guvernul lui Petro Sanchez vrea să-i ajute să se întoarcă, a declarat presei secretarul de stat pe probleme de migraţie Consuelo Rumi.

Planul, prevăzut pentru începutul lui 2019, nu stabileşte costurile. El constă în principal în facilitarea contactului pe internet între expaţii respectivi şi întreprinderile spaniole aflate în căutare de forţă de muncă calificată.

”Meseriile cerute de către întreprinderi (…) au legătură cu tehnologia şi cercetarea”, a declarat Consuelo Rumi.

Guvernul nu a prevăzut acordarea unui ajutor financiar de întoarcere în ţară, cu excepţia unor proiecte, ”de exemplu cercetarea, care ar fi foarte importante şi ar aduce o valoare adăugată” Spaniei.

Consuelo Rumi a recunoscut existenţa unei ”rezistenţe” din partea emigranţilor, deoarece condiţiile de lucru sunt deseori mai puţin favorabile în Spania.

Citește și : Contraspionajul francez denunţă ingerinţa SUA la Airbus

Spania se află în continuare pe locul al doilea în zona euro din punctul de vedere al şomajului mare – 14,5 % în septembrie – şi deţine recordul la contractele temporare – 26,9 % -, fapt care trage salariile în jos.

Din cei 2,5 milioane de spanioli care trăiesc în străinătate, 1,5 milioane se află pe continentul american, în timp ce o bună parte dintre migranţi plecaţi în timpul crizei s-au instalat în Regatul Unit şi în Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.