X

Guvernul SUA nu va trimite încă persoanal american înapoi la Ambasada Statelor Unite din Havana

Guvernul nu va trimite încă personal american înapoi la Ambasada Statelor Unite din Havana, a declarat marţi un oficial american pentru Reuters, pe fondul preocupărilor legate de ceea ce Washingtonul numeşte atacuri sonice care au îmbolnăvit mai mult de 20 de diplomaţi.

Oficialul s-a exprimat cu condiţia anonimatului în faţa unei subcomisii de afaceri externe a Senatului, marţi în timpul unei audieri despre modul în care Departamentul de Stat se ocupă de problemele de sănătate, potrivit agerpres .

Trei oficiali ai departamentului urmau sa depună mărturie în timpul audierii prezidate de senatorul republican Marco Rubio, un cubanezo-american şi critic puternic al guvernului comunist al Cubei.

Citește și : Serviciile secrete israeliene au contribuit la prevenirea a zeci de atacuri teroriste în Europa (Netanyahu)

Deşi Statele Unite nu au acuzat în mod oficial guvernul cubanez de a fi responsabil pentru problemele de sănătate care au afectat 24 de diplomaţi americani şi membri de familie în ultimele 18 luni, preşedintele Donald Trump a declarat că Havana este de vină. Cuba a respins acuzaţiile.

Guvernul SUA afirmă că victimele au suferit pierderi de auz, ameţeli, oboseală şi probleme cognitive. Washingtonul şi-a redus la minim personalul ambasadei în septembrie.

După decenii de ostilitate între Statele Unite şi Cuba, ambasada americană a fost redeschisă în 2015 în cadrul măsurilor fostului preşedinte Barack Obama şi omologului său cubanez Raul Castro vizând să repare legăturile. Relaţiile au devenit tensionate după învestirea lui Trump anul trecut, în timp ce noua administraţie consideră că Obama a făcut prea multe concesii Havanei, atacând unele dintre iniţiativele luate în vederea normalizării.

Secretarul de stat Rex Tillerson a declarat pentru Associated Press săptămâna trecută că nu este convins că “atacurile deliberate” s-au terminat, adăugând că nu poate să îi trimită înapoi pe diplomaţi “în calea răului”.

Într-un interviu pentru Fox News marţi dimineaţă, Rubio a spus că Havana este unul dintre cel mai bine controlate oraşe din lume. “În niciun caz nu pot fi efectuate atacuri sofisticate vizând oficiali americani la Havana fără ca guvernul cubanez să nu ştie nimic despre asta”, a notat Rubio.

Tags: Ambasada Statelor UniteDepartamentul de statDonald TrumpguvernhavanaMarco Rubiosenatwashington
Categorii: Știrile zilei