Guvernul suedez analizează o eventuală modificare a legii pentru a opri incendierile Coranului

Publicat:

Guvernul suedez analizează o eventuală modificare a legii astfel încât să pună capăt incendierilor în public ale Coranului, având în vedere că astfel de incidente recente au afectat securitatea ţării, a declarat ministrul justiţiei, Gunnar Strommer, pentru cotidianul Aftonbladet, informează Reuters, potrivit agerpres

Un imigrant irakian în Suedia a dat foc unui exemplar al Coranului în faţa celei mai mari moschei din Stockholm săptămâna trecută, declanşând indignare în lumea musulmană şi condamnare din partea papei Francisc.


Citește și : Autorităţile britanice au confiscat canabis în valoare de peste 130 de milioane de lire într-o amplă operaţiune

Serviciile de securitate suedeze au atenţionat că astfel de acţiuni scad nivelul de siguranţă în ţară.

Poliţia a respins în acest an câteva cereri de organizare a unor proteste care urmau să includă şi arderea Coranului. Poliţia a invocat motive de securitate, dar tribunalele au întors aceste decizii, explicând că astfel de acte sunt protejate de legislaţia cuprinzătoare în domeniul libertăţii de expresie.

Joi, ministrul justiţiei a afirmat că guvernul analizează situaţia şi dacă este nevoie de modificarea legii pentru a permite poliţiei să respingă astfel de cereri.

‘Trebuie să ne întrebăm dacă ordinea actuală este bună sau dacă există motive să o regândim’, a declarat Gunnar Strommer pentru Aftonbladet.

El a adăugat că Suedia a devenit o ‘ţintă prioritară’ pentru atacuri.

‘Putem vedea că arderea Coranului săptămâna trecută a generat ameninţări pentru securitatea noastră internă’, a spus ministrul.

Citește și : Human Wrights Watch: Ucraina şi Rusia trebuie să înceteze să utilizeze bombe cu fragmentaţie

Incidentul a dăunat şi cererii Suediei de a adera la NATO, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan declarând că Ankara nu poate ratifica această candidatură înainte de a se pune capăt incendierilor Coranului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.