Guvernul suedez prezintă un plan de acţiune pentru a combate violenţele faţă de femei

Publicat:

Guvernul suedez a prezentat miercuri un plan de acţiune pentru a combate violenţele faţă de femei, după ce mai multe cazuri de feminicid au stârnit indignare în Suedia, ţară care se doreşte pionieră în materie de drepturi ale omului, informează AFP, potrivit agerpres

Planul, în 40 de puncte, prevede între altele programe de prevenţie întărite şi pedepse mai severe împotriva autorilor unor astfel de fapte.


Citește și : SUA vor continua consolidarea relaţiilor cu Taiwanul

Acest plan a intervenit după uciderea, în primăvară, a cinci femei în numai trei săptămâni, toate de către bărbaţi, majoritatea fiind foşti parteneri ai victimelor.

“Din momentul în care o singură femeie este asasinată sau bătută (…) noi mai avem de lucru”, a declarat pentru presă ministrul pentru egalitate între sexe, Marta Stenevi.

Printre măsurile propuse figurează pedepse mai severe pentru încălcarea ordonanţelor de protecţie, pentru violenţa domestică şi pentru viol.

De asemenea, potrivit planului, sancţiunile vor fi mai severe şi pentru cumpărarea de favoruri sexuale, posibilitatea de pedeapsă doar printr-o amendă fiind suspendată.

Guvernul suedez vrea de asemenea să extindă posibilităţile de a obţine o locuinţă protejată şi ordonanţe restrictive pentru femeile victime ale violenţelor.

Potrivit Olgăi Persson, preşedinţa Unizon, o asociaţie care numără peste o sută de centre pentru primirea de femei şi tinere în Suedia, acest plan este aşteptat de ani de zile. “Acesta este un lucru pentru care noi am luptat de multă vreme”, a declarat ea.

Olga Persson a salutat legăturile stabilite între violenţa împotriva femeilor şi prostituţie, precum şi ideea ce vizează ca unele crime violente împotriva femeilor să fie considerate crime ale urii.

Citește și : Comisia Europeană se aşteaptă ca Johnson&Johnson să întârzie livrarea vaccinurilor în UE

Însă, a temperat preşedinta Unizon, noul plan nu prevede finanţări pentru măsurile propuse, nici structuri de monitorizare. “Rezultatele noii legislaţii trebuie evaluate în mod continuu”, a mai spus ea.

Marţi, CEDO a insistat, în concluzia asupra unei sesizări înaintate de o femeie din Austria, că autorităţile unei ţări trebuie să reacţioneze rapid la acuzaţiile de violenţă domestică şi să evalueze dacă există “un risc real şi imediat pentru viaţa” victimelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.