
Guvernul susține proiectul de lege care prevede trecerea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării în subordinea directă a președintelui, dar cu anumite condiții.
Citește și: A fost stabilit numărul locurilor bugetare în învățământul superior
Potrivit agenției IPN, Executivul a atras atenția asupra unor neconcordanțe din proiect, inclusiv contradicția între statutul autonom actual al centrului și noile prevederi privind subordonarea acestuia. Respectiv, Guvernul recomandă clarificarea unor definiții ambigue din textul legii, cum ar fi „reziliență societală” sau „informații de securitate sensibile”, pentru a evita interpretările diferite și confuziile în aplicarea normei.
Executivul a precizat că susține proiectul cu luarea în considerare a observațiilor și propunerilor expuse.
This post was last modified on 24/06/2025 19:30 19:30