Guvernul taliban afgan va trimite un ajutor financiar pentru Turcia şi Siria

Publicat:

Guvernul taliban din Afganistan va trimite în jur de 165.000 de dolari ca ajutor pentru Turcia şi Siria după cutremurul devastator produs luni, a anunţat Ministerul de Externe de la Kabul, informează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Afganistanul trece printr-o severă criză economică şi umanitară şi este el însuşi destinatarul unuia din cele mai mari programe umanitare ale Naţiunilor Unite.

Citeşte şi: Incendiu de proporţii în portul Iskenderun din Turcia – VIDEO – Black News


Talibanii au preluat puterea în 2021 când forţele străine s-au retras şi, de atunci, Afganistanului i s-au impus sancţiuni asupra sectorului bancar şi nicio capitală nu i-a recunoscut în mod oficial guvernul.

‘Emiratul islamic al Afganistanului (…) anunţă un pachet de ajutor de 10 milioane de afgani (111.000 de dolari) şi 5 milioane de afgani (55.512 de dolari) pentru Türkiye şi, respectiv, Siria pe baza umanităţii comune şi a frăţiei islamice’, a transmis Ministerul de Externe printr-un comunicat emis marţi seară.

Bilanţul victimelor seismului major produs în Turcia şi Siria a trecut de 8.000, iar echipele de salvare lucrează contratimp, în condiţii de iarnă, pentru a-i scoate pe supravieţuitori de sub dărâmături. Zeci de mii de persoane sunt rănite şi multe au rămas fără locuinţe pe o vreme friguroasă.

Şi în Afganistan, sute de oameni au murit în ultimele săptămâni din cauza frigului puternic şi a crizei economice.

Multe organizaţii de asistenţă şi-au suspendat parţial operaţiunile în urma unei decizii a autorităţilor talibane prin care majoritatea angajatelor ONG-urilor nu pot lucra, lăsând aceste agenţii incapabile să desfăşoare multe programe.

Citeşte şi: Moscova cere ambasadei americane să NU se amestece în afacerile interne ale Rusiei – Black News

Diplomaţi occidentali au spus că nu va fi luată în considerare recunoaşterea oficială a autorităţilor talibane dacă acestea nu îşi vor schimba politica în ce priveşte drepturile femeilor.

În pofida tăierii fondurilor de dezvoltare care formau altădată coloana vertebrală a bugetului de stat al Afganistanului, Banca Mondială a scris într-un raport că administraţia talibană a crescut exporturile – unele din ele, în cărbune către Pakistanul vecin -, iar colectarea veniturilor a rămas solidă, inclusiv din taxe vamale şi redevenţe miniere.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.