Guvernul ucrainean critică dur apelul Ungariei la negocierile de pace, fără participarea Kievului

Publicat:

Guvernul ucrainean a criticat dur apelul Ungariei la discuţii de pace între SUA şi Rusia pentru a pune capăt războiului, fără participarea Kievului, relatează EFE şi postul de televiziune ucrainean Kanal 24, potrivit agerpres.

‘Negocierile pentru (obţinerea păcii în) Ucraina fără participarea Ucrainei sunt posibile doar în visele politicienilor ungari’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, în pagina sa de Facebook.


Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

Nikolenko a reacţionat astfel la recentele declaraţii ale premierului Viktor Orban şi ale ministrului său de externe, Peter Szijjarto, care au îndemnat la începerea negocierilor între Washington şi Moscova pentru a pune capăt conflictului ucrainean.

‘Ministrul ungar de externe ar putea face un serviciu mult mai mare umanităţii dacă ar înceta să mai facă jocul ruşilor’, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean.

‘Budapesta a avut oportunitatea de a contribui la câştigarea păcii în Ucraina şi în Europa, dar a ales cealaltă parte a istoriei’, a afirmat el.

Potrivit agenţiilor ucrainene de presă, Szijjarto a subliniat miercuri necesitatea unor negocieri directe între preşedinţii american şi rus, Joe Biden, respectiv, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului.

Astfel, Szijjarto se alătură poziţiei premierului Viktor Orban care a acuzat Uniunea Europeană şi NATO că sunt în favoarea războiului în Ucraina.

Nu poate exista un învingător în războiul din Ucraina, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban, care a acuzat ‘birocraţii de la Bruxelles’ şi SUA că vor prelungirea conflictului provocat de atacul Rusiei, notează EFE.

Rusia nu va putea câştiga pentru că Occidentul sprijină Ucraina, a afirmat Orban la o reuniune a partidului său Fidesz, avertizând că încolţirea Rusiei ar putea duce la un război nuclear, a relatat joi cotidianul proguvernamental Magyar Nemzet.

Orban a insistat că ar trebui lansate negocieri de pace şi să se ajungă în cel mai scurt timp la un acord.

Uniunea Europeană a fost slăbită de sancţiunile impuse Rusiei, în timp ce SUA nu au fost afectate, a spus el, insistând că, în ultimele 12 luni, Europa şi-a pierdut independenţa şi potenţialul economic şi militar.

Premierul ungar este liderul din UE cel mai apropiat de Moscova, care, din 2014, a criticat sancţiunile UE împotriva Rusiei, mai întâi pentru anexarea ilegală a Crimeii şi apoi pentru invazia în Ucraina.

Orban a pledat pentru o poziţie paşnică a UE în faţa preşedintelui american Joe Biden şi a ‘birocraţilor de la Bruxelles’ pe care i-a catalogat drept adversari ai Ungariei, ţară care, a mai spus premierul ungar, susţine pacea.

Prim-ministrul ungar l-a atacat din nou pe filantropul ungaro-american George Soros, pe care l-a acuzat că finanţează opoziţia maghiară de stânga şi că ar dori să folosească ţările din Europa Centrală în războiul împotriva Rusiei.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, aliată a lui Orban, s-a întâlnit cu Biden miercuri la Varşovia, în timpul summitului liderilor Formatului Bucureşti 9 (B9), din care fac parte România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Slovacia.

Cu acest prilej, Novak a subliniat că prezenţa lui Biden la reuniune reprezintă o “oportunitate minunată” de a consolida angajamentul comun pentru pace.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda

Șefa statului s-a întâlnit cu moldovenii care locuiesc în Irlanda Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat într-o vizită de lucru la Dublin, unde a...

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor

Fondurile de pensii americane îl ajută pe Putin să îşi atingă obiectivele în domeniul gazelor Rusia trebuie să îşi majoreze exporturile de gaze lichefiate pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.