Guvernul ungar anunţă ridicarea restricţiilor şi la Budapesta

Publicat:

Guvernul ungar va ridica începând de luni şi la Budapesta restricţiile impuse din cauza pandemiei de COVID-19, cu un decalaj de două săptămâni faţă de restul ţării, a anunţat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, într-un mesaj postat pe Facebook, transmite MTI, potrivit agerpres.

A devenit clar în urma discuţiilor la nivel de experţi de sâmbătă că “virusul este sub control şi la Budapesta, aşa încât putem trece şi aici – deşi cu grijă şi precauţie – la faza a doua de apărare”, a spus Orban.


Citește și : OMS a anunţat că studiază posibile legături între COVID -19 şi maladia Kawasaki

Comportamentul responsabil şi distanţarea socială sunt deosebit de importante în capitală, a insistat premierul ungar.

El le-a cerut totodată edililor să trateze cu seriozitate riscul şi să acorde o atenţie specială căminelor de vârstnici.

“În cea de-a 66-a zi de la anunţarea stării de urgenţă, pot să vă dau vestea bună că am câştigat prima bătălie, cea pentru îngrădirea virusului”, a afirmat premierul ungar.

“Nu mai este doar o speranţă, o dorinţă sau autoîncurajare, este un fapt”, a subliniat el.

Viktor Orban a precizat că numărul celor infectaţi cu virusul a scăzut şi numărul de cazuri noi s-a înscris de asemenea pe un trend favorabil.

De luni, restaurantele şi cafenelele vor putea fi redeschise şi toate magazinele îşi vor putea relua activitatea, dar cu menţinerea unui interval special de trei ore pentru persoanele peste 65 de ani în magazine alimentare şi farmacii, a explicat premierul, amintind de asemenea de obligativitatea purtării măştii în magazine şi transportul public, precum şi a respectării distanţării sociale.

Tot de luni, în Budapesta vor fi redeschise parcurile publice, grădina zoologică, piscinele şi ştrandurile, în timp ce petrecerile cum sunt nunţile cu sub 200 de participanţi vor fi permise de la jumătatea lui iunie. Şcolile vor rămâne închise cel puţin până la sfârşitul lui mai.

Citește și : Trump speră că se va găsi un vaccin până la sfârşitul anului, ‘poate înainte’

Strategia guvernului ungar de repornire etapizată a activităţilor urmăreşte evitarea aprofundarea impactului pandemiei asupra economiei, care ar urma să scadă cu circa 4% în acest an, potrivit unei analize a Reuters. Unele sectoare cheie ale economiei ţării central-europene cu 10 milioane de locuitori, cum este şi turismul, şi-au încetat practic activitatea, iar fabricanţii de maşini şi-au oprit de asemenea producţia în martie şi aprilie.

Ultimul bilanţ anunţat sâmbătă de Ungaria al pandemiei era de 3473 de cazuri confirmate de contaminare (+56 în ultimele 24 de ore) şi 448 de decese (plus 6 în ultimele 24 de ore). Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Budapesta, 1655.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august

Zilele Diasporei: Lista evenimentelor și activităților organizate în perioada 14 – 23 august Cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, în perioada 14...

România, locul 23 din 206 delegații prezente la JO Paris

România, locul 23 din 206 delegații prezente la JO Paris România a ocupat locul 23 din 206 delegații prezente la Jocurile Olimpice de la Paris din acest...

Sărbătoare culinară la Sipoteni: 450 de litri de zeamă și bucate tradiționale, pregătite de gospodine la cea de-a opta ediție a Festivalului Zemii

Sărbătoare culinară la Sipoteni: 450 de litri de zeamă și bucate tradiționale, pregătite de gospodine la cea de-a opta ediție a Festivalului Zemii În comuna...

Maia Sandu, mesaj de mulțumire campionilor olimpici: Fie că ați adus acasă medalii, fie că ați luptat până la ultima secundă, sunteți mândria noastră

Maia Sandu, mesaj de mulțumire campionilor olimpici: Fie că ați adus acasă medalii, fie că ați luptat până la ultima secundă, sunteți mândria noastră Medalii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.