
Guvernul va ajuta fermierii din raionul Dubăsari, iar o nouă întâlnire cu aceștia va avea loc astăzi, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
Potrivit oficialului, după ce vor fi efectuate calculele estimative cu privire la producția agricolă care urmează să fie cultivată în acest an, fermierii vor primi compensații pentru taxele impuse acestora de către regimul neconstituțional de la Tiraspol.
Citeşte şi: Livia Mitrofan îi dă peste nas lui Recean: ‘poate nici nu există corupție în justiție’ – Stiripesurse.md
„Oficiul teritorial și autoritățile din raion să facă toate calculele în baza cărora să putem opera pentru că trebuie să știm ce are de gând să se cultive în acest an, ce volum prognozabil de roadă poate fi ca să aplicăm un ajutor din partea Guvernului”, a declarat Oleg Serebrian, transmite radiomoldova.md.
Cu toate acestea, oficialul susține că, în orice caz, Guvernul este decis să ajute producătorii agricoli.
„După ce vor fi efectuate calculele respective vom veni cu un ajutor material pentru ei care să compenseze aceste taxe care, repet, sunt ilegale”, a mai adăugat Oleg Serebrian.