Guzun: Viitorul procuror general trebuie să finalizeze dosarele importante

Publicat:

Guzun: Viitorul procuror general trebuie să finalizeze dosarele importante

“Viitorul procuror general trebuie să emane încredere în corpul judecătoresc, în rândul procurorilor, având un scop principal de a finaliza dosarele care sunt importante”.

Declarația a fost făcută de Ion Guzun, membru CSM, în cadrul emisiunii “Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.


“Noi am avut un procuror general suspendat, datorită acestei situații din domeniul justiției în care judecătorii încă se mai folosesc de ultima lor oportunitate de a mai influența negativ acest sistem și, respectiv, tergiversează procesul de examinare a cauzei Stoianoglo. Respectiv, dintr-o parte avem faptul că cauza este departe de soluționare, iar pe de altă parte avem situația că inclusiv Comisia de la Veneția ne-a recomandat că nu este ok ca interimatul să fie atât de lung. Ar trebui cât mai urgent să avem o claritate pe procuror general, cu toate atribuțiile care sunt oferite de lege. Am văzut că nu există o decizie finală pe acest caz și a existat acea evaluare care a arătat calificativul față de procurorul general care este nesatisfăcător, care nu permite să activeze în domeniu, de aceea doamna președinte și-a asumat responsabilitatea și a emis acest decret. Urmează un nou concurs și locul să fie ocupat de o nouă persoană care va câștiga. Respectiv, se va demara concursul și sperăm să avem cât mai curând un procuror general nou cu toate atribuțiile depline pe care ar trebui să le aibă un procuror general, și nu doar atribuții selective care sunt oferite celui interimar”, a declarat deputatul PAS Vasile Grădinaru.

“Este nevoie de o persoană curajoasă în condițiile actuale și, cel mai important lucru, este nevoie de o persoană profesionistă pentru că, din păcate, în unele funcții ajung poate și persoane integre, dar care nu prea își dau dăruire cel puțin să învețe cum lucrează un sistem. Pe cazul Stoianoglo avem situația excepțională în justiție cu foarte multe scandaluri, avem această dispută între CNA și Procuratura Anticorupție. Este clar că trebuie deblocată situația, în doi ani de când avem interimat în funcția de procuror general”, e de părere președintele Platformei DA, Dinu Plîngău.

Guzun: Viitorul procuror general trebuie să finalizeze dosarele importante

Ion Guzun, membru CSM, consideră că viitorul procuror general urmează întâi să fie evaluat, să treacă acea etapă stabilită de evaluare, inclusiv interviul.

“Important este ca acest procuror să emane încredere în corpul judecătoresc, în rândul procurorilor, având un scop principal de a finaliza dosarele care sunt importante și care sunt complexe, unele care tentează la securitatea statului, cele care ne-au făcut faima în jurul lumii, și sper foarte mult să dea o claritate în ceea ce ține de reforma Procuraturii în general, competențele Procuraturii Anticorupție versus CNA, vorbim de competențele Procuraturii pentru cauze speciale și alte reforme”, accentuează Ion Guzun.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost eliberat din funcţia de procuror general. Un decret în acest sens a fost semnat, ieri, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene Cântăreața Lana Del Rey, în vârstă de 39 de ani, s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene, un ghid...

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să ‘antreneze’ bacterii pentru a restaura frescele din biserici

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să 'antreneze' bacterii pentru a restaura frescele din biserici În timp ce microbiologul spaniol Pilar Bosch căuta...

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed Jurnalistul Richard Kay a dezvăluit că a avertizat-o pe Prințesa Diana despre...

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.