X

Hackerii nord-coreeni AU FURAT planurile de război stabilite de Seul şi Washington

Hackeri nord-coreeni se presupune că au furat anul trecut o mare cantitate de documente militare clasificate, inclusiv ultimul plan operaţional de război Coreea de Sud-SUA, a declarat marţi un parlamentar sud-coreean, membru al partidului de guvernământ, citat de agenţia Yonhap, potrivit agerpres.

Citând informaţii de la oficiali neidentificaţi din domeniul apărării de la Seul, Rhee Cheol-hee, membru al Partidului Democrat, a explicat că hackerii au spart în septembrie anul trecut serverele Centrului de date integrate de apărare de unde au furat fişiere care conţineau mai multe dosare secrete, cum ar fi Planurile Operaţionale 5015 şi 3100.

Citeşte şi: Turcia pune condiţii pentru achiziţionarea sistemelor de rachete ruseşti S-400

OPLAN 5015 este cel mai recent proiect Seul-Washington care abordează o situaţie de război total cu Phenianul şi care ar conţine proceduri detaliate de “decapitare” a conducerii nord-coreene. OPLAN 3100 este planul Seulului de a răspunde provocărilor punctuale ale Nordului.

Potrivit lui Rhee, 235 GB de documente militare au fost furate şi conţinutul a aproape 80% dintre ele încă urmează a fi identificat. Printre acestea se numără planuri de urgenţă pentru forţele speciale ale Sudului, rapoarte către principalii comandanţi ai aliaţilor şi informaţii despre instalaţii militare cheie şi centrale electrice, a adăugat el.

“Ministerul Apărării Naţionale trebuie încă să afle conţinutul a 182 de gigabiţi din datele totale” furate, a declarat parlamentarul sud-coreean într-un comunicat.

Citeşte şi: Rusia anunță represalii asupra presei cu finanțare americană după ce media rusă prezentă în SUA ar fi supusă presiunilor politice

În mai, organele de investigaţie ale Ministerului Apărării de la Seul au declarat că statul comunist nord-coreean s-ar afla în spatele piratării reţelei online cheie a armatei sud-coreene. Nu s-a dezvăluit atunci ce informaţii au fost furate.

Incidentul de piraterie informatică a amplificat apelurile ca aliaţii să rămână vigilenţi, existând posibilitatea ca regimul nord-coreean să-şi reajusteze propriile planuri de urgenţă sau de război pe baza documentelor militare furate.

În ultimii ani, Seulul şi-a consolidat capacităţile de apărare cibernetică după ce Phenianul a lansat o serie de atacuri asupra site-urilor corporatiste şi guvernamentale din Coreea de Sud, prin mobilizarea personalului său special instruit aflat inclusiv în China şi alte ţări, aminteşte Yonhap.

Phenianul a negat responsabilitatea atacurilor cibernetice, inclusiv cel mai recent, acuzând Seulul că “fabrică” informaţii despre atacuri online. 

Tags: ChinaCoreea de NordCoreea de Sudhackeri nord-coreeniOPLAN 3100OPLAN 5015Phenianplanuri de razboiRhee Cheol-heeseulSUA
Categorii: Știrile zilei