X

Hackerul care a spart datele politicienilor germani ştia foarte bine să-şi acopere urmele

Hackerul care a scandalizat clasa politică din Germania prin publicarea de informaţii personale zilnic în decembrie a făcut mari eforturi să îşi ascundă urmele, au declarat joi oficiali într-o comisie parlamentară care examinează cazul, relatează DPA, potrivit agerpres.

Tânărul de 20 de ani pus sub acuzare – care a fost arestat duminică şi apoi eliberat luni după ce şi-a recunoscut fapta – ar fi învăţat tehnici informatice şi ar fi accesat şi dezvăluit informaţii personale ale unor indivizi pentru a protesta împotriva unor declaraţii publice pe care aceştia le-au făcut şi pe care el le-a considerat deranjante.

Citeşte şi: Poliţia mexicană a descoperit 20 de cadavre, majoritatea carbonizate

Suspectul şi-a şters hardul de 32 de ori şi a aruncat calculatorul pe care l-a folosit să publice informaţiile, a spus Holger Muench, şeful poliţiei federale germane, la întâlnirea cu uşile închise din cadrul comisiei parlamentare.

Ministrul de interne Horst Seehofer a fost de asemenea prezent la întâlnire. El a fost întrebat cât de sigure sunt autorităţile că suspectul a acţionat singur, aşa cum a spus acesta în arest.

Citeşte şi: Bărbatul, care ‘a plantat’ colete suspecte la ambasadele din Australia, a fost arestat

O agenţie federală, Biroul Federal pentru Securitatea Informaţiilor (BSI), a fost criticată pentru că a ştiut de unele scurgeri de date din decembrie, dar nu a dezvăluit informaţia. Majoritatea oficialilor au aflat de actul de piraterie la 4 ianuarie.

Oficialii chemaţi la audieri în comisie au fost întrebaţi dacă au acţionat suficient în a-i informa pe cei afectaţi – printre care politicieni, jurnalişti şi celebrităţi – că numerele lor de telefon şi transcrierile conversaţiilor lor online au fost făcute publice.

Tags: Biroul Federal pentru Securitatea Informaţiilor (BSI)germaniahackerHolger MuenchHorst Seehofer
Categorii: Diaspora