X

Haiti : Comisia Europeană pregătită să oprească finanţarea Oxfam în urma unui scandal sexual

Comisia Europeană le-a cerut luni liderilor Oxfam ‘să facă lumină’ asupra implicării unor membri ai acestui ONG într-un scandal sexual în Haiti şi a ameninţat că va opri finanţarea organizaţiei, relatează AFP.

‘Suntem gata să oprim finanţarea organizaţiilor care nu respectă regulile de etică’, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului european, responsabilă cu finanţările acordate de Uniunea Europeană cu titlu de ajutor umanitar, conform agerpres.

Organizaţia neguvernamentală britanică Oxfam a primit finanţare europeană în valoare de 1,7 milioane de euro în 2011, data presupuselor evenimente, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Citește și : Germania : Viitorul guvern de coaliţie mai are câteva obstacole până să-şi poată începe funcţionarea

‘Aşteptăm ca organizaţia să facă de urgenţă lumină în acest caz’, a avertizat ea.

Responsabili ai ONG-ului sunt acuzaţi că au plătit tinere prostituate în Haiti în 2011, în timpul unei misiuni după cutremurul care a devastat ţara în 2010.

‘Comisia Europeană se aşteaptă ca partenerii săi să respecte regulile de etică şi să aibă toleranţă zero vis-a-vis de acuzaţiile despre abuzuri comise de organizaţiile care beneficiază de finanţare’ din partea UE , a mai spus oficialul european.

Oxfam, o confederaţie de organizaţii umanitare cu sediul în Marea Britanie, a dat asigurări că a lansat imediat o anchetă internă în 2011. Patru angajaţi au fost concediaţi şi alţi trei au demisionat înainte de încheierea investigaţiei, a afirmat Oxfam.

Comisia a informat că a primit un raport din partea Oxfam în august 2011. În raport se făcea referire la ‘comportamente sexuale inadecvate, intimidări, hărţuiri şi intimidări din partea personalului’, însă nu a menţionat ‘abuzuri asupra beneficiarilor’ ONG-ului şi nici ‘potenţiale abuzuri sexuale în care ar fi fost implicaţi minori’.

Tags: comisia europeanacutremurHaitimilioane de euroONGOxfamuniunea europeana
Categorii: Diaspora